Instanța are cel mult 120 de zile să pronunțe o sentinţă şi să o motiveze. Legea a fost promulgată

Legea care modifică Codul de procedură penală a fost promulgată, miercuri, de către președintele Klaus Iohannis. Legea prevede că termenul maxim în care instanțele sunt obligate să pronunțe deciziile în procesele penale este de maximum 120 de zile de la finalizarea dezbaterilor.

 Propunerea a fost adoptată, luni, de plenul Camerei Deputaților, cu 244 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” și 40 de abțineri. Propunerea de modificare a Codului de procedură penală în acord cu decizia Curţii Constituţionale prevede ca hotărârea judecătorească să fie motivată la data pronunţării.

Astfel, judecătorii au la dispoziție cel mult 120 de zile de la încheirea dezbaterilor pentru pronunțarea unei sentințe.

„Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut, instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor”, prevede proiectul adoptat de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz, notează Agerpres.

Principalele prevederi ale legii, în forma promulgată

La articolul 208, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(4) În tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii, instanţa, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri.

(5) În tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii, instanţa verifică, prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri.

Articolul 362 se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1) În tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii, instanţa se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.

(2) În cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanţa este datoare să verifice, în tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii, în şedinţă publică, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 208.

Articolul 391 se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1) Deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor.

(2) La închiderea dezbaterilor, preşedintele completului informează părţile şi persoana vătămată prezente asupra datei şi modalităţii de pronunţare a hotărârii.

(3) În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut la alin. (1), instanța poate amâna succesiv pronunțarea, fiecare amânare neputând depăși 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor.

La articolul 400, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(1) În afara cazurilor în care sunt aplicabile dispozițiile art. 406 alin. (1), rezultatul deliberării instanței sau, după caz, judecătorului, indiferent de funcția judiciară pe care o exercită, se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.

(2) Minuta se semnează de membrii completului de judecată.

5. Articolul 405 se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1) Hotărârea se pronunţă, după redactare, în şedinţă publică de către preşedinte sau de către alt membru al completului de judecată desemnat de preşedinte, asistat de grefier, care va citi dispozitivul hotărârii sau se pronunţă prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

(2) În cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, deliberarea și pronunțarea hotărârii au loc în termen de cel mult 15 zile de la închiderea dezbaterilor, dacă legea nu prevede altfel. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc în acest termen, instanța poate amâna pronunțarea o singură dată, pentru o durată de cel mult 15 zile. Președintele sau, după caz, alt membru al completului pronunță minuta hotărârii, în condițiile alin. (1), dacă legea nu prevede altfel.

(3) La pronunţarea hotărârii părţile şi persoana vătămată nu se citează.

Articolul 406 se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Hotărârea trebuie să fie redactată la momentul pronunţării în cazurile în care se pronunţă una dintre soluţiile prevăzute la art. 396 şi 397.

(2) Hotărârea prevăzută la alin. (1) se redactează de membrii completului de judecată care au participat la soluţionarea cauzei şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier. În caz de împiedicare a grefierului, hotărârea se semnează de grefierul-şef, făcându-se menţiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.

(3) În cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, hotărârea se redactează de preşedinte sau de către alt membru al completului de judecată desemnat de preşedinte în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţarea minutei şi se semnează de toţi membrii completului de judecată şi de grefier. Dispozitivul hotărârii trebuie să fie conform cu minuta.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (3), dacă vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei. Când împiedicarea îl priveşte pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul-şef. În toate cazurile se face menţiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.

(5) Hotărârea se redactează în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanței.

La articolul 410, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1) Pentru procuror, persoana vătămată și părți, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la data comunicării hotărârii, în cazurile prevăzute la art. 406 alin. (1), sau, după caz, de la data comunicării copiei minutei, în celelalte cazuri.

La articolul 557, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1) Pe baza mandatului de executare, organul de poliţie procedează la arestarea condamnatului. Celui arestat i se înmânează un exemplar al mandatului şi este dus la locul de deţinere cel mai apropiat, unde organul de poliţie predă celălalt exemplar al mandatului de executare. În termen de cel mult 10 zile de la arestare, persoanei private de libertate i se comunică o copie de pe hotărâre.

Actul normativ mai prevede:

  • Hotărârile judecătoreşti în materie penală pronunţate anterior intrării în vigoare a acestei legi se redactează în termenele prevăzute de legea în vigoare la data pronunţării lor.
  • Hotărârile judecătoreşti în materie penală pronunţate anterior intrării în vigoare a prezentei legi rămân supuse dispoziţiilor referitoare la termenele de declarare a căilor de atac, precum şi celor privind datele de la care acestea încep să curgă, în vigoare la data pronunţării lor.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.