Întâlnire cu primarii giurgiuveni a ministrului Dezvoltării, Adrian Veștea

Întâlnire cu primarii giurgiuveni a ministrului Dezvoltării, Adrian Veștea

Azi, 25 iulie, ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea a efectuat o vizită de lucru, la Giurgiu.

Prima dată s-a oprit la prefectură, unde s-a întâlnit cu prefectul Florentina Stănculescu și deputatul PSD, Marian Mina, apoi la Consiliul Județean, pentru ca la ora 13.00 să ajungă la Ateneul ”Nicolae Bălănescu” din municipiul Giurgiu, pentru o întâlnire cu primarii localităților giurgiuvene, fiind însoțit de președintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu și primarul Adrian Anghelescu.

Fost președinte al Consiliului Județean Brașov, timp de 7 ani și primar timp de 12 ani, Adrian Veștea a preluat conducerea Ministerului Dezvoltării cu o vastă experiență în administrație, dar mai ales în atragerea de fonduri guvernamentale și europene.

De altfel, discuțiile dintre ministru și primari au vizat programele de finanțare asigurate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, implementarea proiectelor, reforma administrativ-teritorială, problemele bugetare și perspectivele viitoare în ceea ce privește finanțările guvernamentale.

Cu această ocazie, primarii a 21 de localități din județul Giurgiu au semnat, în prezența ministrului Veștea, ordinul prin care vor primi finanțare pentru proiectele ce vizează aducțiunea de gaze.

Cele 21 de localități giurgiuvene care vor beneficia de rețele de gaze sunt: orașul Bolintin Vale, comunele Bucșani, Buturugeni, Călugăreni, Clejani, Comana, Crevedia Mare, Florești – Stoenești, Frătești, Găiseni, Ghimpați, Hotarele, Letca Nouă, Ogrezeni, Putineiu, Roata de Jos, Săbăreni, Ulmi, Vânătorii Mici și Vărăști și Oinacu.

Azi, 25 iulie, ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea a efectuat o vizită de lucru, la Giurgiu. Prima dată s-a oprit la prefectură, unde s-a întâlnit cu prefectul Florentina Stănculescu și deputatul…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/intalnire-cu-primarii-giurgiuveni-a-ministrului-dezvoltarii-adrian-vestea/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 25 iulie 2023 16:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.