Învingătoare împotriva rusoaicei Anastasia Potapova, Elina Svitolina va dona câștigurile de la WTA Monterrey armatei ucrainene

​Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, învingătoare în faţa rusoaicei Anastasia Potapova în primul tur al turneului WTA de la Monterrey (Mexic), a declarat că va dona toate câştigurile obţinute la această competiţie armatei ucrainene, informează AFP.

Elina SvitolinaFoto: Martin KEEP / AFP / Profimedia

A șaptea zi de război în Ucraina – Cele mai importante evenimente sunt LiveText pe HotNews.ro.

Svitolina și banii donați armatei ucrainene

„Am o misiune pentru ţara mea. Toate primele pe care le câştig aici vor ajunge la armata ţării mele. Vă mulţumesc pentru susţinere”, a spus ElinaSvitolina, îmbrăcată într-un tricou în culorile naţionale ale Ucrainei (albastru şi galben), sub aplauzele publicului, după victoria cu 6-1, 6-2 în faţa rusoaicei de 20 de ani, numărul 81 mondial.

Svitolina (locul 15 WTA) a intenţionat într-o primă fază să boicoteze meciul, pentru a protesta împotriva invaziei ţării sale de către Rusia. Svitolina avertizase că va refuza să joace contra rusoaicelor sau jucătoarelor din Belarus, cu excepţia cazurilor în care acestea vor juca sub culori neutre, transmite Agerpres.

ATP şi WTA au indicat, într-un comunicat, că rusoaicele şi belarusele vor putea continua să participe la turnee, dar sub drapel neutru.

Rezumatul partidei dintre Svitolina și Potapova:

[embedded content]

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.