ITM Giurgiu începe controalele la Hotelurile și Restaurantele din județul Giurgiu

ITM Giurgiu începe controalele la Hotelurile și Restaurantele din județul Giurgiu

Începând încă din trimestrul I, pe întreg parcursul acestui an, ITM Giurgiu, prin serviciul Securitate și Sănătate în muncă, va desfășura o campanie de verificare a agenților economici din domeniile hotelier cod CAEN 55 și restaurante și alte activități de servicii alimentare cod CAEN 56.

Activitatea acestor tipuri de agenți economici acoperă o gamă largă de activităti diferite incluzând hotelurile, restaurantele, serviciile fast food, cantinele, cafenelele, cofetăriile etc.

Factorii de ordin social care influențează aceste sectoare de activitate sunt următorii:

  • caracterul sezonier de muncă;

  • în acest sector sunt angajati multi lucrători sezonieri, care nu au timp să se adapteze la această activitate;

  • sunt angajați multi lucrători tineri care nu sunt obișnuiți cu lucrul, nu și-au dezvoltat încă abilitățile necesare;

  • instabilitatea angajamentului forței de muncă;

  • rulajul forței de muncă;

  • suplinirea lipsei de personal prin angajarea lucrătorilor de altă naționalitate.

Scopul campaniei este de creștere a gradului de conștientizare, atât a angajatilor cât a angajatorilor în ceea ce privește necesitatea aplicării respectării la locul de muncă a legislației specifice în domeniul securității și sănătății în muncă.

 Securitatea, sănătatea în muncă a lucrătorilor care desfăsoară activităti în domeniul hotelier și al serviciilor de alimentație publică în care intră restaurantele, fast-food-urile, cantinele, cafenelele, bistrourile, cluburile, discotecile trebuie să fie permanent în atentia angajatorilor deoarece angajații sunt expuși la o serie întreagă de riscuri de accidentare la locul de muncă, după cum urmează:

arsuri termice, tăieturi, întepături; riscuri electrice; căderi la același nivel prin alunecare sau împiedicare; durata excesivă a timpului de lucru (orar atipic); acest sector este caracterizat prin programe de lucru prelungite, neregulate atipice; muncă fizică dificilă, caracterizată prin poziții statice si în picioare prelungite, volumul de muncă ridicat și muncă sub presiune; activități repetitive; medii de muncă în care există temperaturi înalte sau scăzute, combinatie între temperaturi ridicate curenti de aer, alternarea între căldură și umiditate, pe de o parte și frig, ca în cazul încăperilor de depozitare a alimentelor, pe de altă parte; expunere la niveluri ridicate de zgomot.

La nivelul județului Giurgiu, în ultimii doi ani s-au înregistrat câteva accidente de muncă la angajatori din domeniile de activitate ale turismului și alimentației publice, accidente care nu s-au soldat cu decesul victimei, dar au existat consecințe asupra stării lor de sănătate, creând perioade de incapacitate temporară de muncă aferente afecțiunilor survenite în urma acestor evenimente.

Ca și cauze ale accidentelor de muncă în aceste domenii de activitate menționăm împiedicarea și căderea de la același nivel al lucrătorilor, arsuri datorită manipulării echipamentelor de muncă, lovituri/traumatisme provocate de neatenția sau graba în activitate, afecțiuni provocate de manipularea maselor cât și accidente de muncă de traseu produse în timpul deplasării de la și la locul de muncă al victimelor.

(Consiler C.R.P. : Robert Bene)

 

Începând încă din trimestrul I, pe întreg parcursul acestui an, ITM Giurgiu, prin serviciul Securitate și Sănătate în muncă, va desfășura o campanie de verificare a agenților economici din domeniile hotelier cod CAEN 55 și restaurante și alte activități de servicii alimentare cod CAEN 56. Activitatea acestor tipuri de agenți economici acoperă o gamă largă […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/itm-giurgiu-incepe-controalele-la-hotelurile-si-restaurantele-din-judetul-giurgiu/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=itm-giurgiu-incepe-controalele-la-hotelurile-si-restaurantele-din-judetul-giurgiu
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 3 martie 2023 12:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.