Jocurile Moscovei. Ministerul rus al Apărării anunţă că retrage o parte din militarii de la graniţa cu Ucraina. Ce ar putea să însemene această mişcare?

„Unităţile din raioanele militare din Sud şi Vest, care şi-au îndeplinit sarcinile, au început deja încărcarea în transportul feroviar şi rutier şi astăzi vor începe să se mute în garnizoanele lor” a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.
„O serie de evenimente de antrenament de luptă, inclusiv exerciţii, au fost efectuate conform planului. Pe măsură ce antrenamentele se vor finaliza, trupele, ca întotdeauna, vor pleca spre bazele lor”, a adăugat el.
Dar exerciţiile la scară largă în toată ţara continuă, potrivit agenţiei.
„Practic toate districtele militare, flotele şi forţele aeriene iau parte la exerciţii”, a spus Konaşenkov.
„O serie de exerciţii navale care implică nave de suprafaţă, submarine şi aviaţie se desfăşoară în zonele importante din punct de vedere operaţional”, a spus Konaşenkov.
Ministerul rus al Apărării a publicat imagini în care susţine că tancurile se întorc în bazele militare.

Russia’s defense ministry has published videos of what it says are tanks moving back to base pic.twitter.com/cWvi7iagLY

— max seddon (@maxseddon) February 15, 2022

„15 februarie 2022 va intra în istorie ca ziua în care propaganda de război occidentală a eşuat. Au fost dezonoraţi şi distruşi fără să se tragă niciun foc de armă”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului, Maria Zakharova, potrivit BBC.
Agenţia rusă Interfax, citată de BBC, relatează însă că exerciţiile militare de amploare continuă în întreaga ţară.
Noi imagini din satelit ar arăta o activitate militară rusă în mai multe locaţii din apropierea Ucrainei, inclusiv în Belarus, Crimeea şi vestul Rusiei.
Maxar Technologies spune că imaginile au fost realizate duminică şi luni şi arată elicoptere de atac, avioane de atac la sol şi avioane de vânătoare în locaţii înaintate.
Corespondentul Buzzfeed pentru Europa de Est, Christopher Miller, a publicat pe Twitter câteva imagini.
„Unităţile din raioanele militare din Sud şi Vest, care şi-au îndeplinit sarcinile, au început deja încărcarea în transportul feroviar şi rutier şi astăzi vor începe să se mute în garnizoanele lor” a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.
„O serie de evenimente de antrenament de luptă, inclusiv exerciţii, au fost efectuate conform planului. Pe măsură ce antrenamentele se vor finaliza, trupele, ca întotdeauna, vor pleca spre bazele lor”, a adăugat el.
Dar exerciţiile la scară largă în toată ţara continuă, potrivit agenţiei. „Practic toate districtele militare, flotele şi forţele aeriene iau parte la exerciţii”, a spus Konaşenkov.
„O serie de exerciţii navale care implică nave de suprafaţă, submarine şi aviaţie se desfăşoară în zonele importante din punct de vedere operaţional”, a spus Konaşenkov.
Anunţul vine în condiţiile în care oficialii occidentali se tem că Rusia vrea să lanseze o invazie în Ucraina, dar spun că vor continua eforturile diplomatice pentru a împiedica acest lucru. De asemenea, au avertizat că Rusia va fi supusă unor acţiuni „fără precedent” în cazul în care va ataca ţara vecină.
   Anunţul vine în condiţiile în care oficialii occidentali se tem că Rusia vrea să lanseze o invazie în Ucraina, dar spun că vor continua eforturile diplomatice pentru a împiedica acest lucru. De asemenea, au avertizat că Rusia va fi supusă unor acţiuni „fără precedent” în cazul în care va ataca ţara vecină.
Ieri, la o masă chiar mai lungă decât cea de la întâlnirea Putin – Macron, liderul de la Kremlin a discutat luni, separat, cu miniştrii săi de externe şi al apărării, Serghei Lavrov, respectiv Serghei Şoigu, consideraţi doi dintre oamenii cei mai fieli ai regimului. Preşedintele rus a stat imperial în capul mesei, flancat de steaguri, în timp ce interlocutorii au primit un scaun pe o parte a mesei, la o distanţă de câţiva metri buni de preşedinte. Cei doi miniştri veniseră să dea raportul şi au primit doar răspunsuri laconice.
Serghei Lavrov i-a spus liderului de la Kremoin că dialogul Rusia – Occident trebuie să continue, a fost interpretat de mulţi ca un semn de pace. 
Serghei Lavrov – ministrul de externe al Rusiei: Posibilităţile noastre nu sunt epuizate. Bineînţeles, nu ar trebui să continuăm discuţiile la nesfârşit, dar în acest moment sugerez să fie continuate şi intensificate.
Vladimir Putin: Bine.
Serghei Şoigu – ministrul apărării din Rusia: Unele exerciţii au fost terminate, altele sunt în curs de finalizare, dar mai sunt unele care trebuie făcute, având în vedere amploarea exerciţiilor planificate şi începute, la instrucţiunile voastre, în decembrie.
Vladimir Putin: Bine. Mulţumesc mult.
 Cancelarul german, Olaf Scholz, se află marţi la Moscova pentru discuţii cu Vladimir Putin. Este cel mai recent efort al unui lider occidental de a convinge Kremlinul să aleagă diplomaţia, pe fondul avertismentelor tot mai dese cu privire la un atac al Rusiei asupra Ucrainei.
Lukaşenko şi Putin se vor întâlni până la sfârşitul săptămânii
Liderul autoritar belarus Aleksandr Lukaşenko şi preşedintele rus Vladimir Putin vor avea o întrevedere până la sfârşitul acestei săptămâni, în timp ce exerciţiile militare comune ale celor două ţări continuă să alimenteze temerile că Moscova ar putea plănui să invadeze Ucraina.
Lukaşenko a declarat pe 14 februarie că se va întâlni cu Putin „în viitorul apropiat” pentru a decide „când, în ce condiţii şi după ce program” trupele ruseşti vor începe să părăsească Belarusul după manevrele care se aşteaptă să dureze până pe 20 februarie.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că Putin se va întâlni cu Lukaşenka, adăugând că „o astfel de întâlnire este planificată până la sfârşitul acestei săptămâni”. Peskov a refuzat să răspundă la o întrebare dacă cei doi lideri vor discuta despre retragerea trupelor ruseşti din Belarus după exerciţii. „Să avem răbdare, să aşteptăm până la întâlnire. Sperăm că cei doi preşedinţi vor face şi o declaraţie comună după discuţii”, a declarat Peskov.
În condiţiile în care Belarus se învecinează atât cu flancul estic al NATO, cât şi cu Ucraina, exerciţiile, la care participă aproximativ 30.000 de soldaţi ruşi, au provocat îngrijorare în Occident cu privire la adevăratele intenţii ale Kremlinului, având în vedere că Rusia a acumulat, potrivit estimărilor serviciilor de informaţii americane, aproximativ 130.000 de soldaţi şi echipamente militare în zonele din apropierea graniţei cu Ucraina.

 

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.