Judo: Georgia, campioană europeană pe echipe mixte / România, învinsă în ambele meciuri

Georgia a cucerit medaliile de aur la Campionatele Europene de judo pe echipe mixte, sâmbătă, la Ufa (Rusia), în timp ce România a pierdut ambele meciuri susţinute (optimi și recalificări).

Georgia a învins în finală Olanda, în timp ce medaliile de bronz au revenit Rusiei şi Turciei.

România a fost învinsă în optimi de Olanda: Alexandru Raicu a pierdut în faţa lui Koen Heg (cat. 73 kg), Alex Creţ a fost întrecut de Tigo Renes (cat. 90 kg), Mircea Croitoru a fost învins de Jur Spijkers (cat. +90 kg), Loredana Ohâi a cedat în faţa olandezei Pleuni Cornelisse (cat. 57 kg), Alexandra Mazilu a pierdut meciul cu Karen Stevenson (cat. +70 kg), în timp ce Serafima Moscalu a câştigat meciul cu Hilde Jager (70 kg).

În recalificări, România a fost întrecută de Germania: Raicu a pierdut meciul cu Alexander Bernd Gabler (73 kg), Alex Creţ l-a învins pe Johann Lenz (90 kg), Mircea Croitoru a fost învins de Sven Heinle (+90 kg), Loredana Ohâi a fost întrecută de Nora Bannenberg (57 kg), Serafima Moscalu a câştigat duelul cu Lea Pueschel (70 kg), iar Alexandra Mazilu a cedat în meciul cu Jasmine Grabowski (+70 kg).

La competiţie au participat 123 de judoka din 16 ţări, 64 la masculin şi 59 la feminin, informează Agerpres.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.