Klaus Iohannis participă la dezbaterea „Să vorbim despre viitorul Europei”

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, la o dezbatere în format online organizată de către Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, sub titulatura “Să vorbim despre viitorul Europei”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

„În cadrul evenimentului, preşedintele Klaus Iohannis va prezenta elemente legate de viziunea României cu privire la viitorul Uniunii Europene, subliniind faptul că ţara noastră va contribui activ la definirea priorităţilor şi identificarea de soluţii comune pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor europeni”, se aratăîn comunicatul de presă.

Sursa citată precizează că, alături de preşedintele României, la eveniment vor mai participa preşedintele grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber şi europarlamentarul român Siegfried Mureşan.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, aceasta este cea de-a doua dezbatere dintr-o serie de acţiuni organizate de Grupul PPE, în contextul Conferinţei privind Viitorul Europei, la prima participând cancelarul german Angela Merkel. 

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.