La Giurgiu, nesimţirea şi tupeul #PNL-iştilor întrec orice imaginaţie!

Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, îşi recunoaşte incompetenţa administrativă şi le cere bani primarilor giurgiuveni pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă(SJU) Giurgiu. Cum este posibil aşa ceva?!
Traseistul acesta frustrat şi complexat nu face altceva decât să dovedească, iarăşi, că este #incapabil să gestioneze fondurile instituţiei pe care o conduce şi este incapabil să-şi convingă propriul guvern să îl ajute.
Deşi, noaptea trecută, îmi dedica o postare întreagă pe Facebook, în care mă asigura că la Spital totul merge strună, adevărul este că în unitatea sanitară este DEZASTRUL pe care l-am reclamat public şi de care este RESPONSABIL!
A avut la dispoziţie luni întregi ca să pregătească SJU pentru valul 4 al pandemiei şi s-au văzut „rezultatele”: zeci de morţi, săptămânal, oameni aşteptând să fie salvaţi, disperaţi, pe holuri, fără medicamente şi căldură.
Unde sunt sumele pe care trebuia să le asiguraţi pentru Spital? Vă plătiţi, cumva, datoriile către prietenii care v-au împrumutat, în vremea în care aţi dispărut din peisajul politic giurgiuvean? Aveţi poliţe de plătit celor care v-au scos preşedinte al CJ Giurgiu?
Cum să îţi permiţi tu, PNL-ist care eşti la fel de vinovat ca şi guvernul tău dacă vor intra în faliment multe dintre primăriile giurgiuvene, mai ales cele conduse de social-democraţi, să le ceri acum bani?
I-aţi executat financiar de 2 ani încoace, la toate alocările bugetare, i-aţi pedepsit sistematic pentru că au rezistat presiunilor voastre şi acum le cereţi ajutor? Nici primarii PNL nu sunt mai câştigaţi cu voi la conducerea ţării, vă garantez!
Dar, asta înseamnă să fii PNL-ist ipocrit şi nesimţit!
Tot azi-noapte, dl. Beianu îmi trimitea, tot pe Facebook, mesaje de la prefecta de Giurgiu! Voi chiar aţi pierdut simţul realităţii şi nu aveţi ce face, în miez de noapte, decât să vă ţineţi de bârfe politice?
Îi băgaţi în mormânt pe giurgiuveni, asta faceţi şi, dacă nu mor acum de boală, îi veţi omorî prin sărăcie, foame, întuneric şi frig!

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.