Lucian Bode anunță că în noaptea de Înviere se poate lăsa cu amenzi: Ce obligații au românii

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, afirmă că este obligatoriu ca în timpul slujbelor religioase din Noaptea de Înviere, să fie respectate regulile de protecţie sanitară, să existe distanţare şi să fie purtată masca. ”Deplasarea este permisă la slujba religioasă, în condiţiile în care magazinele sunt închise, cluburile sunt închise, practc unde te-ai putea deplasa în Noaptea de Înviere altundeva decât la Biserică?”, explică Bode.

Lucian Bode

Lucian Bode a declarat duminică, la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, că în noaptea de Înviere este permisă deplasarea credincioşilor în intervalul orar 20 – 05.

“Ultima reglementare spunecă în noaptea de Înviere este permisă deplasarea credincioşilor la slujbele religioase în intervalul orar 20 – 05. Nu mai există acele restricţii până la ora 20 şi până la ora 22, nu mai există restricţia agreată cu reprezentanţii Bisericii prin care la ora 2 era obligatoriu să se încheie acest eveniment religios”, a afirmat Bode, scrie stiripesurse.ro.

El a precizat că în timpul slujbelor religioase din Noaptea de Înviere trebuie respectate regulile de protecţie sanitară.

“Este obligatoriu ca în timpul slujbelor, atât în Biserică, cât şi în afara Bisericii, să se respecte toate regulile de protecţie sanitară, distanţare, portul măştii, suntem foarte atenţi la modul în care se vor distribui Sfintele Paşte, ştiţi că se sfinţesc bucatele şi vom fi foarte, foarte atenţi la toate aceste aspecte”, a explicat Bode.

Ministrul de Interne a dat asigurări că, indiferent de numărul credincioşilor, vor fi suficiente efective de poliţie şi de jandarmi pentru ca deplasarea acestora să se facă în siguranţă.

“Indiferent de numărul celor care vor alege să meargă în Noaptea de Înviere la Sfânta Biserică, noi să avem suficiente efective de poliţie, de jandarmi astfel încât deplasarea lor să se facă în siguranţă la şi de la biserică spre casă. (…) Deplasarea este permisă la slujba religioasă, în condiţiile în care magazinele sunt închise, cluburile sunt închise, practc unde te-ai putea deplasa în Noaptea de Înviere altundeva decât la Biserică?”, a declarat Lucian Bode.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.