Ludovic Orban, despre eliminarea pensiilor speciale: „Actualii parlamentari au arătat că nu sunt mai presus de lege”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a precizat că proiectul privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari este „perfect constituţional”.

„Din punctul meu de vedere, acest proiect adoptat astăzi de Camerele reunite este perfect constituţional şi este un act de dreptate făcut de actualii parlamentari în raport cu cetăţenii români.

Actualii parlamentari, toţi cei care au votat, au arătat că nu sunt mai presus de lege, că respectă principiul egalităţii în drepturi şi că nu vor să-şi folosească poziţia de parlamentar pentru a beneficia de drepturi de care nu beneficiază alţi cetăţeni.

Repet, este constituţional. Aşa cum o majoritate a hotărât să introducă în legea privind Statutul deputaţilor şi senatorilor acest drept, la fel Parlamentul are dreptul de a opri acordarea acestui drept pentru orice fost parlamentar sau parlamentar în funcţie”, a declarat Ludovic Orban.

Eliminarea pensiilor speciale a fost votată

Plenul Parlamentului a adoptat miercuri, 17 februarie, abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi “pentru”, iar 30 de parlamentari ai UDMR nu au votat.

PNL a fost singura forţă politică care a votat împotriva introducerii pensiilor speciale. Încă de anul trecut, am depus un proiect de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor, care a fost blocat, intenţionat, de actuala conducere a PSD”, a scris PNL pe pagina oficială de Facebook.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.