”M-a prins de mână, mi-a luat telefonul, l-a dat de pământ”. Cum au fost bruscate jurnalistele la congresul PNL

Câteva jurnaliste au fost bruscate sâmbătă, la Congresul PNL. Ele au publicat pe rețelele de socializare imagini din momentele în care au fost împiedicate brutal să-și facă treaba.

O jurnalistă: ”M-a prins de mână, mi-a luat telefonul, l-a dat de pământ”

Una dintre jurnaliste, Iulia Garbacea de la Pro TV, a povestit cum un reprezentant al echipei lui Florin Cîțu a încercat să o oprească să filmeze și a bruscat-o pentru a o îndepărta de cabinele de vot. Reporterul a publicat imagini video din acel moment.

”Pentru că suntem în era pițiponcilor, a oamenilor fără creier și valori, a bărbaților care lovesc femei pentru că pot, vă prezint specimenul de PNL. Este un domn din echipa câștigătoare deranjat teribil că filmam într-o zonă în care își dorea să nu fie ochi de jurnalist.

M-a prins de mâna, mi-a luat telefonul, l-a dat de pământ și m-a făcut să mă învârt pe călcâie. Nu asta m-a deranjat. Nu e o surpriză pentru nimeni ca trăim printre astfel de oameni.”, a scris ea.

Jurnalista a explicat că nu a fost deranjată atât de gestul acelei persoane, cât de faptul că Robert Sighiartău, responsabil cu organizarea, a întors spatele, fără să intervină. Potrivit ei, la fel au făcut și ministrul de interne, Lucian Bode, și europarlamentarul Dan Motreanu.

O altă jurnalistă: ”Urmăriţi o mostră de liberalism”

Totodată, jurnalista Mădălina Mihalache de la Antena 3 a publicat un clip în care se vede cum a fost bruscată și împinsă de un bărbat la Congresul Partidului Național Liberal.

”N-am scris până acum pentru că n-aveam dovada. Vreau doar să ştiţi că în nouă ani de PSD, doar la mitingul de la Târgovişte am mai păţit aşa ceva!

Urmăriţi o mostră de liberalism marca #echipacastigatoare!”, a scris Mădălina Mihalache pe Facebook, fără să spună cine este persoana cu care a intrat într-un conflict.

De asemenea, în imaginile video se vede că jurnalista Cătălina Mănoiu de la Realitatea Plus a fost la rândul ei împiedicată să filmeze. Un bărbat a pus mâna pe ea și a îndepărtat-o din zona de la Romexpo unde votau delegaţii PNL.

În urma Congresului PNL, Florin Cîțu a ieșit victorios. În plus, au fost aleși prim-vicepreședinții și vicepreședinții propuși de el. Premierul a declarat că USR PLUS poate rămâne în alianță numai dacă va rupe colaborarea cu AUR şi PSD.

”Dacă pică Guvernul va fi un nou program de guvernare. Cine doreşte o criză politică pe negocieri, când azi semnăm PNRR, să luăm de la capăt negocierile? Am încredere că va câştiga raţiunea la USR şi se va delimita de PSD şi AUR”, a spus luni Florin Cîţu.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.