M-am convins, dacă mai era nevoie, că #fostul ministru al…

Cristina Elena Dinu

M-am convins, dacă mai era nevoie, că #fostul ministru al Sănătăţii şi actual candidat pentru un nou mandat, Ioana Mihăilă, trăieşte într-o lume #paralelă.
Am ascultat, în audierile de astăzi din cadrul #Comisiilor reunite pentru Sănătate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, un raport de activitate al unui ministru, făcut ca şi cum ne-am fi aflat într-o zi şi într-o situaţie normale, nicidecum în ZIUA în care au murit, din cauza COVID-19, #561 de persoane, în plin vârf pand…emic.
Sunt convinsă că, din poziţia pe care a ocupat-o, doamna Mihăilă a primit multe informări, atât din partea OMS cât şi a INSP, despre #amplitudinea acestui #val 4 al pandemiei – pentru care n-a catadicsit nici măcar să grăbească apariţia şi semnarea #Ordinului de ministru privind protocoalele terapeutice şi tratamentul #pacienţilor COVID, făcând, astfel, ca România să fie pe primul loc într-un clasament internaţional al morţilor din pricina acestei boli.
#Am_întrebat-o pe doamna ministru dacă are vreo explicaţie privind dezastrul sanitar actual, de care este în mare parte responsabilă, şi cum de s-a gândit să vină în faţa noastră ca să ne ceară votul pentru un nou mandat.
#Răspunsul a fost unul halucinant: „ nu sunt eu vinovată, n-am avut buget!”.
#Cinism extrem, #tupeu maxim, AVIZ NEGATIV!

Vezi mai mult{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-10-19T11:48:20-0700″,”dateModified”:”2021-10-19T11:48:20-0700″,”identifier”:”1343749916080888:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/CristinaElenaDinuu/photos/a.189696038152954/1343749916080888/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/CristinaElenaDinuu/”,”headline”:”Cristina Elena Dinu a adu0103ugat o… – Cristina Elena Dinu”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:2},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:1685}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Person”,”name”:”Cristina Elena Dinu”,”identifier”:188960694893155,”url”:”https://www.facebook.com/CristinaElenaDinuu/”,”image”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-1/132727713_1143517186104163_43566320012796693_n.jpg?_nc_cat=111&ccb=1-5&_nc_sid=a12de3&_nc_ohc=UU8C_kYZZLkAX-0-sqd&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=26fa98e1441d13dfc98191bb2b4b68de&oe=61979165″,”sameAs”:”u003Cu003Cnot-applicable>>”},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:960,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-9/246599861_1343749919414221_2369840488594323731_n.jpg?_nc_cat=108&ccb=1-5&_nc_sid=8024bb&_nc_ohc=2T2TeneZXnkAX8qd8j3&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=e7b58cd6d474af1e0ad5d1932ef03251&oe=619470E0″,”caption”:””}}{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-10-19T11:48:20-0700″,”dateModified”:”2021-10-19T11:48:20-0700″,”identifier”:”1343749952747551:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/CristinaElenaDinuu/photos/a.189696038152954/1343749952747551/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/CristinaElenaDinuu/”,”headline”:”Cristina Elena Dinu a adu0103ugat o… – Cristina Elena Dinu”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:2},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:1685}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Person”,”name”:”Cristina Elena Dinu”,”identifier”:188960694893155,”url”:”https://www.facebook.com/CristinaElenaDinuu/”,”image”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-1/132727713_1143517186104163_43566320012796693_n.jpg?_nc_cat=111&ccb=1-5&_nc_sid=a12de3&_nc_ohc=UU8C_kYZZLkAX-0-sqd&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=26fa98e1441d13dfc98191bb2b4b68de&oe=61979165″,”sameAs”:”u003Cu003Cnot-applicable>>”},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:908,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-9/246722545_1343749956080884_8060531011804125027_n.jpg?_nc_cat=104&ccb=1-5&_nc_sid=8024bb&_nc_ohc=GJHsb07bkkcAX9dr9Uy&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=2f85c457da40fe5261c9e8dc0c4b8f13&oe=619727FD”,”caption”:””}}

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.