Marți, 29 august, RESTRICȚII de circulație, cauzate de CANICULĂ, pe Drumurile Naționale din Județul Giurgiu!

Marți, 29 august, RESTRICȚII de circulație, cauzate de CANICULĂ, pe Drumurile Naționale din Județul Giurgiu!

După cum ne declara purtătorul de cuvânt al Direcției  de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic Giurgiu, Adrian Chiran, marți, 29 august, în intervalul orar 11:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t.  pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzile din județul Giurgiu. 

Pe lângă județul nostru aceste restricții vor fi aplicate și în Municipiul București cât și județele: IlfovTeleorman, Giurgiu, Bacău, Vaslui, Botoșani, Iași, Buzău, Brăila, Vrancea, Galați, Constanța, Ialomița și Călărași.

După cum ne spunea Adrian Chiran, restricțiile sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, de Cod Galben și Cod Portocaliu – val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă – ne mai spunea Adrian Chiran. 

El a dorit să amintească tuturor  conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul  portocaliu, cu excepția:

•           transporturilor de persoane;

•           transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;

•           vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;

•           transporturi funerare;

•           transporturi poștale;

•           transporturi de echipamente de prim ajutor;

•           transporturi pentru distribuire de carburanți;

•           transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;

•           transporturi pentru tractări vehicule avariate;

•           transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

•           transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

•           transporturi apă îmbuteliată;

•           transporturi produse provenite din exploatări agricole;

•           transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

În funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M. se va reveni cu noi avertizări, ne mai spunea reprezentantul Direcției de Transporturi Giurgiu, Adrian Chiran.

–––––––––––––––––––––––––––––––-

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.

Articolul Marți, 29 august, RESTRICȚII de circulație, cauzate de CANICULĂ, pe Drumurile Naționale din Județul Giurgiu! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

După cum ne declara purtătorul de cuvânt al Direcției  de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic Giurgiu, Adrian Chiran, marți, 29 august, în intervalul orar 11:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t.  pe sectoarele de drum național, drumuri expres și […]

Articolul Marți, 29 august, RESTRICȚII de circulație, cauzate de CANICULĂ, pe Drumurile Naționale din Județul Giurgiu! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/marti-29-august-restrictii-de-circulatie-cauzate-de-canicula-pe-drumurile-nationale-din-judetul-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 28 august 2023 17:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.