Mașina blestemată a lui Nicolae Ceaușescu, scoasă din nou la licitație. Foștii proprietari au avut un sfârșit tragic

Maşina primită în dar, în 1974, de Nicolae Ceauşescu, fostul președinte al României, de la ultimul şah al Iranului, va fi scoasă iar la licitaţie. Impact.ro îţi dezvăluie istoria acestei limuzine cu ghinion, ai cărei proprietari, cândva şefi de state, au fost îndepărtaţi de la putere prin revoluţii sângeroase.

Ce au pățit foștii proprietari ai mașinii lui Ceușescu. Automobilul este din nou scos la vânzare

Limuzina Paykan Hillman-Hunter, o maşină primită în dar acum aproape o jumătate de veac de ultimul dictator comunist al ţării, Nicolae Ceaușescu, din partea celui din urmă şah al Iranului, e scoasă iar la licitaţie. Pe 27 mai, de la ora 18.30, în cadrul licitaţiei “All-Star Game”, organizată online &phone bidding, de către Casa Artmark. Se spune că mașina ar fi blestemată, împrumutând ceva din destinul nefericit al celor doi lideri de stat. Mohammad Reza Pahlavi (1919 – 1980) a fost ultimul şah al Iranului.

La fel ca tatăl său, Pahlavi a fost îndepărtat din fruntea ţării sale de Revoluţia iraniană, condusă de ayatollahul Khomeini, în 1979. Pahlavi a plecat în exil, în Egipt, unde s-a stins din viaţă, în 1980, de inimă neagră, la puţin peste 60 de ani. La rândul său, şi Nicolae Ceauşescu (1918 – 1989), care a primit-o în dar după alegerea sa în funcţia de preşedinte al României Socialiste, a sfârşit prin a fi îndepărtat tot de o revoluţie, zece ani mai târziu, în 1989, fiind executat în ziua de Crăciun.

Masina este o limuzina Paykan Hillman-Hunter
Masina este o limuzina Paykan Hillman-Hunter

La ultima licitație, prețul de pornire a fost de 4.000 de euro

Fabricată în Iran, la începutul anilor ’70, maşina scoasă iar la licitaţie de Artmark are un motor în patru cilindri în linie, 1.496cmc, 54 de cai putere, transmisie manuală, cu patru trepte, și mii de kilometri la bord. Actualul proprietar a decis să se despartă de ea, fără a oferi amănunte. În decembrie 2014, la precedenta licitaţie organizată tot de Artmark, Bogdan Coconoiu, preşedintele Retromobil Club România, îşi exprima speranţa că automobilul va  “ajunge într-o colecţie privată” şi că va fi redată circuitului stradal, adică scopului pentru care fusese cândva construită.

Jocul sorţii face ca, exact ca la licitaţia de acum şapte ani, preţul de pornire pentru fosta maşină a dictatorului Nicolae Ceauşescu să fie de 4.000 de euro. Mașina i-a fost făcută cadou lui Nicolae Ceauşescu de fostul şah al Iranului, în 1974. Deşi este cunoscută pe mapamond drept limuzină Crysler, ea este o berlină construită în Iran, sub franciză proprie. Producţia acestui gen de maşini a durat din 1967 până în 2005, după planurile oferite de constructorul american amintit mai sus. Limuzina în cauză a fost pusă în vânzare pentru prima dată, împreună cu alte câteva maşini de ale lui Ceauşescu, în 1992, de către RAPPS. Ea a fost atunci achiziţionată şi inclusă într-o colecţie privată, până la finele anului 2014.

”Maşina e perfect funcţională!”

Alina Panico, PR Manager al Casei de licitaţii, a confirmat pentru impact.ro că e vorba despre maşina care a mai trecut cel puţin o dată prin curtea celor de la Artmark: “Proprietarul a decis să renunţe la ea. E o chestiune care se întâmplă în lumea colecţionarilor de maşini. O cumperi, o foloseşti ceva vreme, apoi renunţi la ea. Şi asta fiindcă apar noi piese în atenţia fiecărui colecţionar şi ca atare, noi favorite. E exact ce s-a întâmplat şi în acest caz. Maşina e perfect funcţională!”.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.