Medinski a făcut bilanțul negocierilor de la Istanbul dintre Rusia și Ucraina

La Istanbul s-au încheiat negocierile dintre delegațiile Moscovei și Kievului privind reglementarea situației din Ucraina, consilierul președintelui rus, Vladimir Medinski definind întâlnirea drept constructivă. Agenția RIA Novosti a sintetizat cele mai importante dintre declarațiile șefului delegației ruse. 

Doi pași în întâmpinare 

Moscova face doi pași în întâmpinarea Kievului pentru dezescaladarea conflictului, a declarat Medinski, precizând că este vorba despre componentele militară și politică. 

Kiev renunță la dorința de a deveni membru al unor alianțe militare 

După cum a precizat Medinski, după încheierea tratatului cu Moscova, Kievul va renunța la ideea de a adera la alianțe militare. 

”Ucraina va renunța să adere la alianțe militare, la desfășurarea de baze militare, contingente străine, la desfășurarea de exerciții militare pe teritoriul Ucrainei fără acordul țărilor garante, inclusiv Rusia”. 

În același timp, Moscova nu se va opune ”năzuințelor Ucrainei de a intra în Uniunea Europeană”, a adăugat Medinski. 

Ucraina renunță la recuperarea Crimeii și Donbassului pe cale militară 

După cum a declarat șeful delegației ruse, propunerea părții ucrainene cu privire la sistemul garanțiilor de securitate presupune că ele nu se vor extinde asupra teritoriilor Crimeii și Donbassului. 

”Cu scopul implementării statutului de țară liberă de armă nucleară, se redă în continuare lista statelor garante, care garantează securitatea Ucrainei. Garanțiile de securitate nu se extind asupra teritoriilor Crimeii și Sevastopolului, adică Ucraina renunță la năzuința de a readuce Crimeea, Sevastopolul pe cale militară și declară că acest lucru este posibil doar prin negocieri. Desigur, acest lucru nu corespunde deloc poziției noastre, dar Ucraina și-a formulat abordarea”. 

Medinski a subliniat că garanțiile de securitate nu se extind asupra acelei părți a Ucrainei pe care ea o numește zone separate ale regiunilor Donețk și Lugansk”. 

Moscova a propus grăbirea unei întâlniri a președinților 

Potrivit relatărilor lui Medinski, Moscova a pornit de la bun început de la ideea că o întâlnire a președinților Vladimir Putin și Volodimir Zelenski va fi posibilă când părțile vor definitiva tratatul. 

Formatul propus a fost următorul – mai întâi elaborăm tratatul, după care acest tratat este aprobat de negociatori, este vizat de miniștrii de Externe în cadrul unei întrevederi, după care se discută posibilitatea organizării unei întâlniri a șefilor de stat pentru semnarea respectivului tratat. Nu este o chestiune simplă, mai ales că o asemenea întâlnire este posibilă doar cu participare multilaterală a țărilor garante ale păcii și securității în Ucraina”, a precizat șeful delegației. 

El a adăugat că Moscova a propus ca întâlnirea șefilor de stat să fie organizată concomitent cu parafarea tratatului de către miniștrii de Externe. 

”După consistenta discuție de astăzi am convenit și propunem o soluție conform căreia întâlnirea șefilor de stat să fie posibilă concomitent cu parafarea tratatului de către miniștrii Afacerilor Externe. Mai ales că în momentul acestei parafări și analize a detaliilor ale tratatului este posibilă discutarea diferitelor nuanțe și detalii politice”. 

Șeful delegației a menționat că partea rusă a primit propunerile din partea Ucrainei – ”poziția lor clar formulată de includere în tratat”. Aceste puncte vor fi analizate în cel mai scurt timp, vor fi prezentate președintelui și va fi trimis un răspuns Kievului. 

Negocierile ruso-ucrainene au început la 28 februarie și, într-o primă etapă, s-au desfășurat pe teritoriul Republicii Belarus. la 9 martie, în marja forumului diplomatic din Antalia a avut loc întâlnirea șefilor MAE ai Rusiei și Ucrainei, Serghei Lavrov și Dmitri Kuleba. De la mijlocul lunii martie, negociatorii au fost în contact zilnic, în regim online.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.