Medvedev a amintit de Cernomîrdin, vorbind despre dorința Kievului de a adera la UE

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a comentat dorința Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană cu vorbe atribuite fostului premier rus, Viktor Cernomîrdin, scrie RIA Novosti.

”O poveste istorică din trecutul recent. Vorbe atribuite lui V.S. Cernomîrdin (care s-a remarcat, între altele, de expresii spirituale devenite proverbiale – n.r.). În perioada în care a fost ambasador în Ucraina, el ar fi fost întrebat: ”Când va adera Ucraina la Uniunea Europeană? A răspuns prompt: ”Imediat după Turcia”. ”Și Turcia, când?”, a fost rugat să precizeze. ”Turcia? Niciodată…”, a scris Medvedev pe canalul său de pe rețeaua Telegram.

El a amintit că, la început Ucraina își dorea foarte mult să intre în UE, apoi a implorat să fie admisă în NATO, iar acum vrea din nou în UE.

”Ucrainenii știu care este poziția noastră: dacă există o astfel de dorință, intrați, dacă vi s-ar oferi o astfel de onoare”, a comentat Medvedev.

Dar, potrivit spuselor sale, este, aici, ”o capcană”: experiența unor țări precum Muntenegru, Macedonia de Nord și alte țări arată că în Uniunea Europeană se poate intra doar prin NATO, iar Washingtonul este cel care comandă Bruxelles-ului.

”Prin urmare, se ridică întrebarea: cum să intri în UE fără a fi membru NATO? Fără acordul fratelui mai mare și fără a intra în principala … alianță. Nu există răspuns. Reiese că, astăzi, nu se poate”, a concluzionat Medvedev.

RIA menționează că, în decembrie 2014, Ucraina a renunțat la statutul de țară nealiniată, iar în februarie 2019 și-a înscris în Constituție cursul spre aderare la UE și NATO. Acum, ea dispune de statutul de partener consolidat în cadrul Alianței, dar, până nu demult,  insistă să devină membru cu drepturi depline. SUA și partenerii lor nu au exclus aderarea Kievului la NATO, ignorând cerințele Rusiei privind garanții de securitate în Europa.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.