Mihai Tudose: Rareş Bogdan poate preda cursuri de minciună

Europarlamentarul Mihai Tudose (PSD) îl acuză pe europarlamentarul Rareş Bogdan (PNL) că minte în privinţa performanţei României în campania de vaccinare. După ce Bogdan a susţinut că România se află pe locul trei în UE în privinţa vaccinări anti-COVID, fostul premier social-democrat prezintă o statistică total diferită: România se află, de fapt, abia pe locul 16.

Mihai Tudose

„Cum să faci din minciună o artă?

Simplu! Iei cursuri de la Rareș Bogdan!

Acesta declară public astăzi că România este pe locul trei în Europa ,,la vaccinare”!!! Fără să rateze momentul să ,,pupe” în cam toate locurile posibile pe-cei-cărora-le datorăm-acest-lucru….

El, Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, europarlamentar PNL, el marele scotocitor al orice pentru aflarea adevărului absolut…. minte!

Fiindcă statistica europeană, publicată și asumată, făcută după raportările țărilor membre arată altfel decât lumea paralelă a lui Rareș și ai lui PNL-iști!

Ăștia conduc țara și tot ies public să ne spună că e bine….

Vă pun la dispoziție centralizatorul european cu stadiul vaccinării. Faceți și dvs clasamentul… locul 16! La vaccinare.

Căci la minciuni e clar că Rareș Bogdan și ai lui sunt de departe premianții Europei!”, scrie Mihai Tudose pe Facebook, potrivit stiripesurse.ro.

Rareş Bogdan declarase, la Prima TV, că dacă Armata nu s-ar fi implicat în organizarea centrelor de vaccinare, campania era un fiasco.

„Eu cred sincer că în cazul în care nu se implica Armata, nu era implicată Armata şi aici a avut fler şi inteligenţă politică şi nu numai preşedintele Iohannis, dacă nu ar fi implicat Armata în organizarea centrelor de vaccinare, dacă nu ar fi fost rigurozitatea, disciplina uluitoare şi ar fi lăsat totul pe DSP-uri, era un fiasco campania. Aş este un mare succes. Suntem pe locul trei în Europa dn 27 de state”, a susţinut Rareş Bogdan.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.