Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă spune că se înjură singur când stă în trafic pe Valea Prahovei

De frustrările acumulate în cozile interminabile de pe Valea Prahovei nu scapă nici Cătălin Drulă, proaspătul ministru de la Transporturi. De când este șef peste infrastructură, nu mai are pe cine să dea vina. Până la primele lucrări la autostrada Ploiești – Brașov va mai trece ceva timp.

Compania de Drumuri abia a semnat recent contractul pentru actualizarea studiului de fezabilitate și proiectarea șoselei de mare viteză, care ar trebui să-i scape pe șoferi de cozile de pe DN1. Un studiu și o proiectare ca la carte ne-ar putea ajuta ca lucrările de construcție, atunci când vor începe, să avanseze rapid, fără sincope, spune ministrul, citat de digi24.ro

„Am discutat cu dumnealor să se concentreze pe un traseu modern în zona critică a Văii Prahovei, cu tuneluri. E traseu cu tunel de 4 km la Bușteni, cu tunel de 2 km la Sinaia. Ar ajuta și turismul să scoți traficul din zonele respective.

I-am rugat să ne predea zone de documentație unde se poate mai ușor și mai repede și unde este critic, spre exemplu varianta ocolitoare de la Comarnic, ca să o putem scoate la licitație înainte de restul proiectului.

N-o să dureze câteva luni. Termenul contractual – e o licitație scoasă înainte să înceapă mandatul meu, e de vreo doi ani și jumate pentru documentație”, a declarat Cătălin Drulă, la DigiFM.

Întrebat pe cine înjura pentru traficul de pe Valea Prahovei înainte să fie ministru, stând pe șosea bară la bară, ministrul a răspuns: “Pe politicieni și pe toți miniștri de până atunci. (Acum- n.red.) mă înjur singur”.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.