NBA: Orlando Magic vs Golden State Warriors – „Războinicii”, fără Curry

În NBA, campionatul nord-american de baschet, cel mai valoros și cel mai spectaculos din lume, sezonul regulat este pe final, urmând ca peste o lună, la mijlocul lunii viitoare, să înceapă duelurile din play-off.

Minge de baschet Foto: Michael Sullivan/CSM / Shutterstock Editorial / Profimedia

Miercuri, 23 martie, ora 1.00 (în România), o formație fără șanse de a merge în play-off, Orlando Magic (locul 15, ultimul, în Conferința de Est), înfruntă o fruntașă a ligii, Golden State Warriors, pe „Amway Center” din Orlando.

Vedeta californienilor, Stephen Curry, 34 de ani, are probleme medicale. Acesta acuză o entorsă la picior stâng care implică și ligamentele. Iar absența lui de pe parchet ar putea dura circa două săptămâni.

Este momentul în care Golden State își reface planurile. Strategia depinde de cât va dura accidentarea lui Steph Curry, al cărui sezon regulat s-a încheiat cel mai probabil miercuri, după o ciocnire cu un adversar, Marcus Smart, la partida care s-a lăsat cu înfrângerea echipei sale în fața celor de la Boston Celtics.

Clubul a confirmat că vedeta are o entorsă a piciorului stâng, după cum a relevat RMN-ul căruia a fost supus jucătorul imediat după terminarea meciului.

The Warriors au anunțat că Steph Curry va fi reevaluat după două săptămâni, atunci când va fi stabilită tactica în privința utilizării sale.

Probabil că Steph va primi câteva minute în ultimele jocuri din sezonul regulat, pentru a-și reintra în mână.

Accidentarea lui Steph, devenit în acest sezon cel mai bun aruncător de 3 puncte din istoria NBA, pune o umbră asupra ambițiilor la titlu ale celor de la Golden State, care mizează pe forma celor 3 „stâlpi” ai echipei câștigătoare din trecut, Stephen Curry, Klay Thompson și Draymond Green, plus tineri interesanți precum Jordan Poole, înlocuitorul din acest moment al sezonului pentru Steph.

Triplu campion cu Golden State, Curry este însă ultimul dintre cele 3 staruri nevoit să ia o pauză din pricina unor probleme medicale.

Klay a revenit pe teren pe 9 ianuarie, după aproape doi ani petrecuți pe bară din cauza unei accidentări.

Apoi, Draymond Green a fost tras pe dreapta, timp de două luni, de dureri de spate.

Victoria asupra formației din Washington, reușită pe 14 martie, a fost prima cu cei 3 mari în același timp pe teren, în ultimele 1.005 de zile.

Iar în jocul următor, Steph a fost cel ieșit accidentat, stricând armonia la echipă.

Speranța clubului Golden State este ca Steph Curry, ales de două ori MVP al sezonului regulat, să fie eligibil pentru playoff-ul care va începe pe 16-17 aprilie.

Scopul celor de la Warriors este ca jucătorul să fie în formă nu acum, ci în jocurile din play-off, pentru ca formația să meargă cât mai departe, iar Curry să își așeze pe deget al 4-lea inel de campion.

Din acest motiv, „Războinicii” pregătiți de Steve Kerr vor face totul pentru a nu grăbi întoarcerea lui Curry, convinși că au destulă forță și precizie în aruncări pentru a închide sezonul regulat pe locul 2 sau pe 3 în Conferința de Vest (se află la mare luptă cu Memphis Grizzlies, dar cu șanse infime să treacă pe primul loc, ocupat autoritar de Phoenix Suns). Iar o victorie la codașa din Orlando este obligatorie.

Superbet are cota 6 că Golden State Warriors va câștiga titlul în NBA, fiind devansată doar de finalista sezonului trecut, Phoenix Suns (cota 4.5).

Orlando Magic vs Golden State Warriors
Trofeu NBA

Cotă
6

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.