Opțiunile lui Putin în Ucraina: „100.000 de soldați nu sunt de ajuns pentru o invazie totală”

Dialogul dintre Statele Unite și Rusia pentru găsirea unei soluții diplomatice și evitarea unui conflict în Ucraina este încă viu, dar Moscova nici măcar nu ia în calcul – deocamdată – retragerea celor peste 100.000 de militari pe care i-a dislocat la graniță.

În așteptarea răspunsului Kremlinul la propunerile prezentate în scris de Washington și NATO, amenințarea cu o invazie a teritoriului ucrainean de către trupele ruse nu s-a risipit. „Trăim de opt ani sub amenințarea unei invazii rusești”, a declarat pentru spaniolii de la COPE Iuri Lapaiev, un militar ucrainean în rezervă, care făcea parte din forțele de operațiuni speciale și o unitate de informații și care acum face analize pentru Fundația Jamestown, citează Rador.

El afirmă că „Ucraina este înconjurată de trupe rusești care pot fi dislocate foarte rapid și în număr tot mai mare. Avem aproximativ 100.000 de soldați ruși în apropierea graniței, în februarie vor avea loc exerciții militare ale forțelor ruse și belaruse, și vor mai fi trupe rusești în Belarus, deci lângă granița noastră. Sunt trupe rusești şi în peninsula ucraineană ocupată Crimeea și există un contingent în Transnistria”.

Totuși, în opinia sa, „100.000 de soldați ruși nu sunt suficienți pentru a declanșa un război total pentru a ocupa întreaga Ucraină”.

Iuri Lapaiev – care este și redactor şef adjunct al săptămânalului ucrainean „Tyzhden” – consideră că există trei posibile scenarii de invazie.

Primul ar fi printr-o provocare, „ar fi asemănător cu războiul din Georgia din 2008. Mai întâi Rusia va trebui să inventeze o provocare, poate împotriva cetățenilor ruși din regiunea ocupată Donbas. Rusia ar putea acuza forțele armate ucrainene de uciderea unor cetăţeni cu pașaport rusesc și apoi să lanseze ceea ce ei ar numi o operațiune de pace, așa cum au făcut în Georgia”. Această opțiune de atac al armatei ruse împotriva Ucrainei „ar fi o agresiune limitată deghizată în operațiune de pace”.

Ca o a doua alternativă, fostul militar ucrainean ia în calcul „o operațiune militară limitată, precum cea din 2014 și 2015” în peninsula Crimeea, în teritoriile ucrainene Donețk și Lugansk, controlate acum de separatiștii pro-ruși. „Forțele ruse de operațiuni speciale au pus mâna pe principalele puncte ale peninsulei Crimeea, de la Moscova au negat că ar avea vreo legătură cu aceste operațiuni și le-au atribuit unor grupuri de autoapărare a separatiștilor pro-ruși. În operaţiunea din regiunea Donbas ar interveni soldați ai armatei regulate a Federației Ruse, cu mercenari și așa-ziși voluntari”.

În fine, „a treia opțiune ar fi o invazie totală a Ucrainei, cu atacuri din aer, bombardamente, aviație și rachete de croazieră”. Potrivit lui Lapaiev, „al treilea scenariu este cel mai puțin probabil”.

Fostul militar ucrainean în rezervă mai subliniază că Rusia a desfășurat la graniță „unități de atac, în special cu artilerie grea și tancuri, dar au și unități de război electronic și trupe aeroportate, ceea ce înseamnă că este pregătită să lanseze o operațiune rapidă, pentru care ar folosi trupe aeroportate și de operațiuni speciale și, în același timp, ar folosi războiul electronic”. Iuri Lapaiev consideră că amenințarea cu invazia „este o cacealma a lui Putin; nu cred că va exista un atac”. COPE (preluare Rador)

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.