Orban: Economia a răspuns bine la programul economic liberal adoptat anul trecut

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, liderul PNL, afirmă că „economia a răspuns bine la programul economic liberal adoptat anul trecut”, subliniind că datele pentru ultimul trimestru plasează economia României „printre cele mai performante” din Uniunea Europeană.

Ludovic Orban

„În ultimul trimestru, economia României a crescut cu 5,3% faţă de trimestrul anterior, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. În august, după apariţia datelor privind evoluţia economică din trimestrul II, care arătau o scădere de 12,3%, am afirmat că economia României va avea una dintre cele mai mici contracţii economice la finalul anului, de 3,8%. Chiar şi în condiţiile în care Comisia Europeană anticipa pentru 2020 o scădere economică de 6%, datele INS confirmă prognoza Guvernului pe care l-am condus şi estimează o contracţie economică apropiată la finalul anului de 3,9%”, a scris Orban, marţi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

El adaugă că, de asemenea, datele pentru ultimul trimestru plasează economia României „printre cele mai performante” economii din Uniunea Europeană, în timp ce alte economii europene importante au continuat să înregistreze „scăderi economice însemnate”.

„Comparaţia cu ultimul trimestru din 2019 arată o contracţie economică în Spania cu 9,1%, Austria cu 7,8%, Italia cu 6,6%, Franţa cu 5%, Germania cu 3,9% în timp ce în România scăderea economică a fost limitată la 1,5%”, explică Orban.

Liderul PNL apreciază, totodată, că Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică adoptat şi implementat anul trecut, care a însemnat cel mai mare pachet de sprijin pentru economie, în valoare de aproape 7% din PIB, a produs „rezultatele aşteptate”.

„Am redus declinul economic provocat de criza mondială şi am creat condiţiile pentru relansarea economiei româneşti, care a crescut în ultimul trimestru cu 5,3%. Atunci când Guvernul este un partener pentru mediul de afaceri, iată, economia răspunde pozitiv şi are încredere în perspectivele de dezvoltare ale României”, mai afirmă Orban.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.