Radu a mai declarat vineri că autoutilitara de poliţie circula cu viteză peste limita legală în zona, nu a acordat prioritate fetelor care se aflau pe o trecere de pietoni şi avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice. Procurorul Călin Radu a subliniat că poliţistul nu se afla în misiune la momentul producerii accidentului, contrazicând astfel Poliţia Capitalei care anunţase anterior ca agentul se afla în misiune.
Pe o fotografie obţinută de reporterii Observator se poate observa cum poliţistul, care discută la telefon, cel mai probabil cu operatori de la Serviciul 112, o verifică pe fetiţă cu bocancul stâng. În apropiere pot fi observaţi şi martorii ce privesc cum copila se stinge din viaţă. Este grav rănită şi sângerează puternic din zona capului, după ce a fost lovită cu viteză, scrie Observator News.
Reflectorul de Sud