Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: Am promis, ne ţinem de cuvânt! PSD îi sprijină, în continuare, pe producătorii români şi vine cu o formulă îmbunătăţită privind plafonarea preţurilor la energie

Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: Am promis, ne ţinem de cuvânt! PSD îi sprijină, în continuare, pe producătorii români şi vine cu o formulă îmbunătăţită privind plafonarea preţurilor la energie

Marian Mina

Combatem inflaţia prin reducerea preţurilor, iar costuri mai mici înseamnă produse mai competitive.
Noua formulă, ce se va aplica de la 1 aprilie, prevede prelungirea plafonării preţurilor la energie, până în 2026, consumatorii casnici fiind şi ei în continuare deplin protejaţi:
Scad plafoanele pentru producătorii și furnizorii de energie, în acord cu evoluția pieței.
Se ajustează și nivelul compensărilor acordate de stat pentru diferența dintre prețul de achiziție/distribuție și cel plafonat.
Producătorii de gaz, de exemplu, vor putea vinde gazul cu maximum 120 lei/MWh, față de 150 lei/MWh, nivel pe care-l practică în prezent pentru a-și maximiza profiturile, deși piața liberă a scăzut sub acest plafon. Prin urmare, un plafon mai scăzut va duce inevitabil la scăderea prețurilor
În cazul furnizorilor scade plafonul de decontare de la 900 lei/MWh la 700 lei/MWh.

Combatem inflaţia prin reducerea preţurilor, iar costuri mai mici înseamnă produse mai competitive. Noua formulă, ce se va aplica de la 1 aprilie, prevede prelungirea plafonării preţurilor la energie, până în 2026, consumatorii casnici fiind şi ei în continuare deplin protejaţi: Scad plafoanele pentru producătorii și furnizorii de energie, în acord cu evoluția pieței. Se […]


Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/presedintele-psd-giurgiu-deputatul-marian-mina-am-promis-ne-tinem-de-cuvant-psd-ii-sprijina-in-continuare-pe-producatorii-romani-si-vine-cu-o-formula-imbunatatita-privind-plafonarea-preturilor-l/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 18 martie 2024 20:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.