Presiuni din partea preoţilor profesori de religie
Statutul cadrelor didactice care predau disciplina religie în şcolile publice din România, în general, şi în judeţul Giurgiu, în particular, este unul paradoxal, care stârneşte numeroase dispute.
Există o dublă subordonare, faţă de sistemul de învăţământ public şi faţă de ierarhia administrativă a cultului căruia îi aparţin.
Mai mult, sunt situaţii care contravin codului muncii: preotul profesor de religie solicită normă de predare întreagă, deşi nu îşi poate respecta obligaţiile din contractul individual de muncă pe care îl are cu unitatea de învăţământ. Sunt numeroase situaţii în care preoţii nu pot participa la orele de predare deoarece trebuie să fie prezenţi la slujbele religioase sau la alte evenimente care ţin de cultul religios de care aparţin, în cazul judeţului nostru ortodox.
Conform Legii Educaţiei Naţionale: Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, şi cuprinde:
A) activităţi didactice de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică şi examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învăţământ, de pregătire pentru evaluări/examene naţionale şi/sau pentru obţinerea performanţei educaţionale, precum şi de învăţare remedială
B) activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică, activităţi de dezvoltare a curriculumului la decizia elevului din oferta şcolii, în acord cu nevoile elevilor;
C) activităţi de educaţie, mentorat şi alte activităţi complementare procesului de învăţământ;
D) activităţi de management al clasei;
E) activităţi specifice elaborării, implementării şi evaluării proiectelor educaţionale; etc.
Aceste cerinţe sunt imposibil de respectat în cazul cadrelor didactice care predau religia şi provin din rândul preoţilor.
Este o situaţie dificilă de rezolvat, tocmai din cauza acestei duble subordonări.
În ciuda presiunilor pe care le fac unii dintre preoţii profesori, legea trebuie respectată. Nu pot face minuni pentru a fi prezenţi în acelaşi timp în două locuri diferite.
Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/presiuni-din-partea-preotilor-profesori-de-religie/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 17 septembrie 2024 10:06