PRIMA ZI DE ŞCOALĂ
SENATOR PSD DE GIURGIU, ROBERT CAZANCIUC
În fiecare an, prima zi de școală este o zi plină de emoții pentru profesorii cărora le-a lipsit peste vară zumzetul din școală și care de astăzi își încep misiunea lor de dascăl, de a-i ajuta pe copii să-și transforme visurile în realitate, iar când vor vedea adulți să poată spune cu o lacrimă de bucurie și nostalgie în colțul ochilor „a fost elevul meu”. E o zi plină de emoție și pentru părinții care se uită cum copiii lor încep, ușor-ușor să învețe să meargă singuri pe drumul lor în viață.
Cei mai mici dintre copii, îmbrăcați astăzi, ca pentru o zi de mare sărbătoare, își încep ziua plini de curiozitate, cu dorința de a descoperi cum joaca se transformă într-un joc numit școala, locul în care vor învăța că furnicătura pe care o simt astăzi în corp se numește emoție.
Emoții au cu siguranță și cei care încep clasa a VIII-a și se gândesc deja că este anul primului lor mare examen în viață.
Trebuie să le spunem copiilor că totul este posibil în viață, că depinde doar de ei să realizeze și să devină ceea își doresc, iar profesorii și părinții sunt aici să-i îndrume, să-i ajute, să afle și să conștientizeze că lucrurile mari și frumoase în viață se pot realiza învățând și muncind.
Și pentru asta, trebuie să înțeleagă că au, ca viitori cetățeni, indiferent de vârstă, drepturi și libertăți, dincolo de libertatea de alegere, cu care ne-a înzestrat natural Dumnezeu.
Am dăruit astăzi cu mult drag „Constituția pentru copii și tineri… de toate vârstele”, elevilor de clasa a VIII-a din comuna giurgiuveană #Greaca, cu speranța le va fi un prieten în încercarea lor de a-și găsi drumul pptrivit în viață.
Cartea nu este destinată doar copiilor sau adolescenților, ci și profesorilor de carieră sau celor ad-hoc, cum sunt avocații sau alți juriști care participă în școli la orele de educație civică sau juridică. Îmi doresc ca această lucrare să devină liantul unui dialog permanent între copii și adulți pe tema locului și rolului nostru în Cetate.
La Greaca, Cetatea și-a făcut datoria, prin domnul primar Florentin Surduleasa, iar copiii învață astăzi într-o școală cu adevărat europeană.
Le doresc tuturor copiilor, de orice vârstă, să trăiască bucuria succeselor alături de părinți si profesori și să aibă puterea de a depăși eșecurile, de a învăța din ele.
Autorul articolului Mihaita Grigore
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://saptamanagiurgiuveana.ro/wp/2024/09/11/prima-zi-de-scoala/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://saptamanagiurgiuveana.ro/wp/feed/
Titlu original SĂPTĂMÂNA GIURGIUVEANĂ
Data originala articol 17 septembrie 2024 10:11