Putin este convins că sancțiunile împotriva Rusiei vor fi oricum introduse

Occidentul va introduce oricum sancțiuni împotriva Rusiei, ca și împotriva Republicii Belarus, s-a găsit pretext pentru asta, este de părere președintele Vladimir Putin la conferința de presă organizată după discuțiile purtate cu președinte belorus, Aleksandr Lukașenko, scrie agenția TASS.

”Sancțiuni vor fi introduse în orice situație. Astăzi există un pretext legat, să spunem, de evenimentele din Ucraina sau dacă nu există un asemenea motiv, se va găsi unul, pentru că scopul este altul, scopul este de a frâna dezvoltarea, în cazul de față, a Rusiei și a Republicii Belarus. Urmărind acest scop, mereu se va găsi un pretext pentru a introduce niște restricții nelegitime, iar asta nu este nimic altceva decât concurență neloială”, a spus liderul rus.

Potrivit spuselor sale, presiunea sancțiunilor ”este absolut nelegitimă”. ”Este o gravă încălcare a dreptului internațional de care, cei care vorbesc acum despre asta (despre posibile noi sancțiuni) se preocupă doar când este în avantajul lor. Iar când nu este avantajos, ei uită cu plăcere despre toate normele dreptului public internațional”, a subliniat Putin.

El cu regret a menționat că Moscova și Minskul trăiesc ”într-un fel de paradigmă de mulți-mulți ani, deoarece cei care sunt la putere și care se consideră stăpânii vieții de astăzi, mereu interpretează totul doar în favoarea lor și ignoră interesele altor țări”. ”Există o singură cale de depășire a acestei stări de lucruri, și anume să ne întărim singuri în interior și înainte de toate, în domeniul economiei, firește”, a constatat șeful statului.

Colaborarea economică

Răspunzând o întrebarea cine ar putea ajuta Rusia și Republica Belarus să contracareze sancțiunile, președintele Rusiei a spus că Moscova și Minskul ”trebuie să se ajute singure și în acest sens”. ”Și exact acesta este scopul întâlnirii noastre de astăzi (cu Lukașenko), asta s-a aflat, în primul rând, în centrul atenției noastre”, a spus Putin, explicând că este vorba despre  chestiuni legate de cooperarea economică. El nu a intrat în detalii referitoare la contracararea sancțiunilor, subliniind că ”întotdeauna este o soluție”. De asemenea, liderul rus a fost de acord cu declarația omologului său belorus, potrivit căruia lumea este mare și nu totul poate fi închis cu cheia: ”Mă alătur acestei aprecieri”.

După cum a remarcat Putin, ”în ultimii opt ani multe s-au făcut în Rusia” inclusiv în domeniul înlocuirii importurilor. ”Nu am făcut tot ce ne-am planificat, dar pe ansamblu se poate spune că, în proporție de 90 și ceva la sută, am rezolvat obiectivele pe care ni le-am stabilit și le-am formulat”, a spus liderul rus, menționând, totuși, că ”multe mai sunt încă de făcut” în acest domeniu, ceea ce este necesar pentru creșterea nivelului de suveranitate economică.

Nemulțumirea față de sancțiuni în lume

Potrivit spuselor sale, multe țări ale lumii se confruntă cu urmările sancțiunilor restrictive, ”chiar aliații Statelor Unite”.

”Pur și simplu închid gura și tac, îndură. Dar (…) nimănui nu-i place acest lucru: nici sancțiunile secundare nu plac, nici presiunea directă a sancțiunile nu place”, a spus Putin.

”Mai devreme sau mai târziu, această bubă se va spage, desigur. Dar astăzi, pentru noi, important este să ridicăm nivelul suveranității noastre economice și să fim mult mai capabili, mai moderni, să dăm noi impulsuri dezvoltării direcțiilor moderne ale economiei”, a subliniat liderul rus. El a precizat că este vorba despre digitalizare, inteligența artificială, genetică și așa mai departe. ”Este o muncă dificilă, complexă, este o problemă care nu se rezolvă de azi pe mâine, iar procesele de integrare, de care noi ne ocupăm acum, sunt destinate exact acestui lucru – misiunii de a crește competitivitatea noastră și pe acest teren vom căuta să ridicăm nivelul de bunăstare al cetățenilor noștri”, a concluzionat Putin.

Scopul sancțiunilor

Sancțiunile decise de o serie de țări împotriva Rusiei și Republicii Belarus își propun să complice situația din ambele țări, a declarat președintele Rusiei.

 

”În domeniul creditării și al finanțelor se iau măsuri comune de nivelare și minimizare a consecințelor sancțiunilor nelegitime ale unor țări, sancțiuni care își propun să complice situația socială și economică din ambele noastre țări”, a spus el.

Referindu-se la colaborara dintre Moscova și Minsk, Putin a menționat că se lucrează și pe aceste direcții importante, precum integrarea sistemelor de plăți, crearea unui spațiu de plăți comun, armonizarea legislației muncii, fiscale și vamale din cele două țări, unificarea piețelor de gaze naturale, petrol, produse petroliere și energie electrică.

”Subliniez că toate eforturile noastre comune de realizare a agendei economice a Statului Unional își propun să asigure, într-un final, o creștere economică și să ridice nivelul de trai al cetățenilor noștri”, a declarat președintele rus.

Potrivit spuselor sale, obiective similare se află și în fața altor proiecte de integrare de mare amploare, inclusiv Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), în cadrul căreia se formează ”o reală piață eurasiatică de mărfuri, servicii, capital și forță de muncă”. ”Esențial este ca toate statele membre UEE să simtă efectul practic al acestor proiecte”, a adăugat șeful statului rus.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.