Raed Arafat a anunţat totul despre o nouă carantinare în România. “Mulţi cred că s-a terminat”

Raed Arafat a vorbit despre o nouă carantinare în România. Ce ne așteaptă, în următoarea perioadă și care este pericolul real creat de noile tulpini de Covid-19.

Raed Arafat a anunţat totul despre o nouă carantinare în România

Situația este stabilă, însă pandemia nu a ajuns la final, a explicat Raed Arafat. Potrivit secretarului de stat, în cazul în care vor apărea noi focare, ca urmare a deschiderii școlilor, vor fi luate măsuri la nivel local, o nouă carantinare în România fiind exclusă. Arafat a mai declarat că autoritățile se pregătesc deja pentru al treilea val al pandemiei, eforturile concentrându-se, în special, pe prevenire.

„În primul rând pregătirea este prin a evita apariţia valului 3, prin respectarea regulilor, respectarea purtării măştii, respectarea măsurilor care sunt recomandate la acest moment şi vedem că e greu. Lumea clar că s-a săturat. În acelaşi timp, văzând că suntem într-o situaţie relativ bună măcar cu stabilitate la acest moment, mulţi cred că s-a terminat. Noi încercăm să atragem atenţia tuturor că situaţia nu s-a terminat, poate să se înrăutăţească din nou şi din cauza asta trebuie să respectăm regulile în continuare până avem un număr suficient de oameni vaccinaţi, aşa cum a făcut, de exemplu, Israelul”, a spus Arafat, la Antena 3.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a mai spus că, în ciuda faptului că există date ce sugerează o creștere a numărului de infectări după redeschiderea școlilor, situația, în acest moment, poate fi ținută sub control.

„Există unele cifre care sugerează creşteri, dar încă sunt controlabile. Nu pot să spun că avem creşteri vertiginoase care să alerteze şi există alte cifre care arată o staţionare, un platou, aşa că urmărim situaţia şi acolo unde e nevoie s-au luat măsuri de carantinare zonală pe localităţi mici, în Maramureş, în Timiş, am avut mai multe localităţi care au fost carantinate, pentru a opri creşterea care ajunsese în unele cazuri la peste 8 – 9 la mie”, a explicat Raed Arafat.

Ce spune Raed Arafat despre o nouă carantinare în România
Raed Arafat. Inquam Photos / George Călin

„Eu sper să nu ajungem acolo”

Cât despre un nouă carantinare în România, în contextul apariției și răspândirii infectărilor cu noile tulpini de Covid-19, Arafat a precizat că varianta nu este luată în calcul, în prezent.

„Eu sper să nu ajungem acolo. Nu se pune problema de lockdown în niciun caz, dar măsuri locale, măsuri zonale, asta da, poate creşte numărul lor dacă ajungem la o situaţie de creştere semnificativă în unele zone”, a afirmat şeful DSU.

Ce spune Valeriu Gheorghiță despre al treilea val al pandemiei

Nici Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, nu poate exclude posibilitatea apariției unui al treilea val al pandemiei de Covid-19, luând în considerare gradul ridicat de contagiozitate a noilor tulpini ale virusului SARS-CoV-2. Medicul i-a încurajat pe români să se programeze pentru vaccinare.

„Avem doze disponibile de la trei companii diferite. (…) Avem posibilitatea să accelerăm campania de vaccinare, ţinând cont de faptul că, într-adevăr, conform datelor disponibile nu putem exclude posibilitatea unui al treilea val care, ţinând cont de contagiozitatea crescută a acestei noi tulpini, s-ar putea să aibă un impact epidemiologic destul de ridicat”, a afirmat, marţi, Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.