SURSE – Coaliția ia în calcul să umble la drepturile revoluționarilor

Coaliția de guvernare analizează posibilitatea modificării drepturilor pe care revoluționarii le primesc în baza Legii 341/2004, spun surse parlamentare. Scopul este realizarea de economii la bugetul de stat și încadrarea în ținta de deficit bugetar. Momentan, discuțiile sunt doar la nivel de intenție, dar se ia în calcul inclusiv eliminarea unor drepturi prevăzute în lege, scrie stiripesurse.ro

Revoluționarii și urmașii celor care au murit la Revoluție primesc indemnizații financiare lunare. Pe lângă acestea, alte beneficii sunt:

prioritate în asigurarea unei locuințe din fondul disponibil de locuințe sociale, în localitatea de domiciliu, dacă nu au deținut în proprietate o altă locuință până la data atribuirii;

stabilirea chiriei la nivelul minim prevăzut de lege pentru locuințele din fondul locativ de stat;c) acordarea gratuită de proteze, orteze și scaune cu rotile pentru invalizii care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă, costul integral al acestora fiind suportat de la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Secretariatului de Stat;

accesul gratuit al copiilor la creșele și grădinițele din subordinea administrațiilor locale, precum și asigurarea gratuită a rechizitelor pentru școlari;

acordarea unei subvenții de stat egale cu 50% din dobânda aferentă unui credit bancar de până la 20.000 euro, contractat pentru cumpărarea sau construirea unei locuințe în localitatea de domiciliu, dacă nu au deținut sau nu dețin o proprietate locativă, precum și posibilitatea garantării creditelor contractate cu indemnizația calculată conform prevederilor prezentei legi;

transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun și, anual, 12 călătorii gratuite pe calea ferată, la clasa I, dus-întors, cu toate categoriile de trenuri de călători; anual – 12 călătorii gratuite dus-întors până în localitatea reședință de județ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care domiciliază în mediul rural. În limita celor 12 călătorii gratuite pot călători și membrii familiei titularului. De aceste gratuități beneficiază și însoțitorul pensionarilor, persoanelor cu grad de invaliditate, marelui mutilat sau al persoanei care, din motive medicale, are nevoie de însoțitor;

accesul gratuit la tratamente și medicamente în spitalele, policlinicile, bazele de tratament și unitățile din stațiuni balneoclimaterice, aparținând Ministerului Sănătății, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, cheltuielile urmând a fi suportate din bugetele ministerelor respective și al Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

accesul gratuit la toate medicamentele, prin medicul de familie, costul integral al acestora fiind suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate;

atribuirea în proprietate, fără plată, a locului de veci;

scutirea de la plata taxelor și impozitelor pentru o locuință și terenul aferent acesteia, pentru un autoturism hycomat sau hidramat (cutie de viteze automată) și mototriciclu, aflate în proprietate sau în coproprietate cu soțul/soția, precum și scutirea de taxe la înmatricularea unui singur autoturism tip hycomat sau hidramat; atribuirea gratuită, în proprietate, a unui mijloc de transport autonom corespunzător standardelor internaționale pentru marii mutilați și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1, care au un grad de invaliditate locomotorie;

cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat a unui spațiu comercial ori de prestări de servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, inclusiv în indiviziune, sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitație, a unei suprafețe de teren de până la 100 mp din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări de servicii

pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard, prevăzută de lege;

scutirea de la plata taxelor pentru serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune

atribuirea, în limita posibilităților, în proprietate a 10.000 mp de teren în extravilan și 500 mp de teren în intravilan – acesta din urmă pentru destinația de locuință, dacă nu a avut sau nu are în proprietate un alt spațiu locativ;

acordarea unei indemnizații lunare, adăugată la pensia pentru limită de vârstă, echivalentă cu un coeficient de 0,6, calculată pe baza coeficienților de multiplicare aplicați asupra câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.