La 11 iulie, Rusia va organiza o întâlnire a Consiliului de Securitate al ONU după ”formula Arria” care va fi dedicată neonazismului în Ucraina, a anunțat prim adjunctul reprezentantului permanent al Rusiei la organizație, Dmitri Polianski, scrie RT.
Ședința va începe la 22,00, ora Moscovei.
”Organizăm o nouă ședință informală a Consiliului de Securitate al ONU după ”formula Arria”, dedicată nazismului și fascismului în Ucraina. Este răspunsul nostru adresat acelor colegi occidentali care au pus sub semnul îndoielii unul dintre obiectivele operațiunii militare speciale din Ucraina, și anume denazificarea, și care susțin că noi exagerăm amploarea problemei”, a scris el pe rețeaua Telegram.
Neonazism obișnuit ucrainean/ Foto: vz.ru
Vorbitorii vor face ”o prezentare istorică a nazismulului ucrainean”, precum și situația lui actuală, a precizat diplomatul.
Polianski a adăugat că vor fi prezentate fotografii și materiale video.
În timpul summitului șefilor de stat membre ale ODKB (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă – n.r.), președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că de mult se observă în Ucraina o răspândire a neonazismului, dar că ”partenerii” din așa-numitul ”Occident colectiv” a închis ochii la toate acestea.
Sursa Read More