Secretarul general al NATO: Rusia îşi suplimentează capacităţile militare în Europa de Est şi încearcă să destabilizeze ţări vecine, inclusiv Moldova

„Relaţia noastră cu Rusia rămâne foarte dificilă, dar reuniunea de astăzi demonstrează consensul puternic la nivelul aliaţilor şi cu partenerii”, a spus miercuri Stoltenberg, după o reuniune a miniştrilor de Externe din cadrul NATO la care au participat şi reprezentanţii Finlandei şi Suediei, precum şi Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Josep Borrell.

„În pofida anilor de presiuni şi eforturi de iniţiere a unui dialog semnificativ, Rusia a intensificat comportamentul represiv pe plan intern şi comportamentul agresiv pe plan extern. În Rusia, observăm acţiuni de reprimare a disidenţilor politici şi cerem eliberarea imediată a lui Aleksei Navalnîi şi a altor demonstranţi paşnici care au fost arestaţi. Pe plan extern, Rusia subminează şi destabilizează vecinii, inclusiv Ucraina, Georgia şi Republica Moldova. Susţine acţiunile de reprimare din Belarus şi încearcă să se implice în regiunea Balcanii de Vest”, a adăugat el.

„Rusia continuă suplimentarea capabilităţilor militare, din Marea Baltică la Marea Neagră, din Orientul Mijlociu în nordul Africii, din Mediterană în zona arctică”, a subliniat Jens Stoltenberg, denunţând inclusiv campaniile ruse de propagandă şi dezinformare, precum şi atacurile cibernetice.

„Ca reacţie la acţiunile Rusiei, NATO a implementat cea mai mare consolidare a apărării colective dintr-o generaţie. Am intensificat apărarea hibridă şi cibernetică. Vom rămâne vigilenţi. (…) Aliaţii sunt de acord că trebuie să continuăm revizuirea şi adaptarea capabilităţilor pentru descurajare şi apărare, inclusiv în privinţa ameninţării din ce în ce mai mari a rachetelor ruse. Abordarea noastră dublă combină descurajarea puternică şi apărarea cu deschiderea şi dialogul”, a mai spus şeful NATO.

Cu ocazia reuniunii, Heiko Maas, ministrul german de Externe, a exprimat speranţa, potrivit agenţiei DPA, că în cadrul Consiliului NATO-Rusia va putea exista „dialog foarte intens pentru securitate politică şi încredere”.

„În ultimă instanţă, eu cred să putem spera să avem cel puţin o relaţie previzibilă şi stabilă cu Rusia”, a spus, la rândul său, secretarul de Stat american, Antony Blinken.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.