Sorana Cîrstea, primul mesaj după înfrângerea din partida cu Simona Halep. „Mergem înainte”

Sorana Cîrstea și Simona Halep s-au înfruntat în cel mai important meci din optimile de la Indian Wells. A câștigat jucătoarea din Constanța, care a reușit astfel al 18-lea succes în fața unei compatrioate. Sportivele care pierd nu sunt invitate la conferința de presă așa că Sorana a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor sociale.

Sorana Cîrstea, mesaj după meciul cu Simona Halep

Simona Halep a câștigat duelul cu Sorana Cîrstea și a reușit să egaleze egaleze situația partidelor din confruntările directe. Jucătoarea din Constanța s-a impus în două seturi, în care nu a cedat decât cinci game-uri, iar scorul a fost 6-1, 6-4.

Cele două sportive din România nu sunt în cele mai bune relații. Au dovedit-o și imaginile de la Indian Wells. Au venit cu aceeași mașinuță, dar nu au stat una lângă cealaltă și nu au scos o vorbă, iar înainte să înceapă meciul s-au salutat protocolar.

Sorana Cîrstea nu a fost invitată să susțină o conferință de presă la finalul partidei cu Halep și și-a transmis mesajul prin intermediul rețelelor sociale.

„Le mulțumesc organizatorilor turneului de la Indian Wells. Întotdeauna e o bucurie să fiu aici. Mergem înainte în fiecare săptămână! Acum, înapoi la antrenamente și zburăm spre Miami,” a transmis Sorana Cîrstea prin intermediul unui Instastory.

Sorana a plecat acasă cu  94.575 de dolari și 65 de puncte WTA, în timp ce Halep este sigură de un cec de 179.940 de dolari și 120 de puncte WTA. Jucătoarea din Constanța o va înfrunta în turul următor pe croata Petra Martic, sportivă aflată pe locul 79 WTA.

„Am jucat ultima oară aici. Mă aștept la o bătălie dificilă. E întotdeauna greu să joci împotriva ei. Mă voi uita la meciul acela și voi fi pregătită. Acum, vreau doar să mă bucur de meciul de azi și să mă relaxez. Mai e mult până la meci”, a spus Simona, la conferința de presă.

Meciul dintre Simona Halep și Petra Martic se va disputa în această noapte de la ora 00.00.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.