Spitalul Județean de Urgență Giurgiu scoate la concurs posturile de medic primar și medic specialist

Spitalul Județean de Urgență Giurgiu scoate la concurs posturile de medic primar și medic specialist

Spitalul Giurgiu  scoate la concurs posturile de medic primar și medic specialist, pe Medicină de Urgență. 

 Este cunoscut faptul că Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului județean de Urgență Giurgiu, funcționează în sistem de avarie, lipsa cadrelor medicale, surmenarea puținilor medici de aici, ce sunt nevoiți să muncească până la epuizare, reprezintă o problemă reală, atât pentru personalul medical al spitalului cât și pentru pacienți.

După ce multă vreme Ministerul Sănătății a blocat posibilitatea spitalelor de a scoate la concurs posturi de  medici și cadre de specialitate, iată că de puțină vreme, după cum ne spunea chiar directorul Spitalului, Dragoș CHIVU, s-a renunțat la această decizie păguboasă.

Astfel,  Spitalul Județean Giurgiu a scos recent la concurs un post de  medic primar, specialitatea Medicină de Urgență și două posturi de medic specialist, pe aceeași  specialitate de Medicină de Urgență.

Concursul pentru ocuparea posturilor se va desfășura la sediul Spitalului Clinic de Urgență, București.

Deblocarea posturilor nu a atras însă, după sine și dorința reală  a unor medici de a veni la Giurgiu, din motive pe care le putem intui, legate de în principal de faptul că orice medic își dorește, așa cum recent ne mărturisea un cadru medical al acestui spital,  să profeseze în  marile Spitale Universitare sau de Urgență din București și din țară, ori în clinici particulare de rezonanță, unde se pot bucura de aparatură de ultimă generație și de un alt standard de a practica medicina.

Apreciem eforturile permanente ale managerului Spitalului Județean de a atrage medici și de a îmbunătați actul medical, insă, din păcate realitatea ne demonstrează că Giurgiu nu  a devenit încă  un oraș atractiv, cel puțin pentru cadrele medicale.

(Jurnal)

Articolul Spitalul Județean de Urgență Giurgiu scoate la concurs posturile de medic primar și medic specialist apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Spitalul Giurgiu  scoate la concurs posturile de medic primar și medic specialist, pe Medicină de Urgență.   Este cunoscut faptul că Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului județean de Urgență Giurgiu, funcționează în sistem de avarie, lipsa cadrelor medicale, surmenarea puținilor medici de aici, ce sunt nevoiți să muncească până la epuizare, reprezintă o problemă […]

Articolul Spitalul Județean de Urgență Giurgiu scoate la concurs posturile de medic primar și medic specialist apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/spitalul-judetean-de-urgenta-giurgiu-scoate-la-concurs-posturile-de-medic-primar-si-medic-specialist/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 16 mai 2024 19:15

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.