Statul român şi felia de pâine


Una dintre Legile lui  Murphy suţine că probabilitatea unui felii de pâine unse cu unt să cadă cu faţa unsă în jos este direct proporţională cu valoarea covorului. Şi, din păcate, nu este o glumă.

De câteva săptămâni bune statul român şi-a luat mâna de pe cetăţenii ţării. Un sociopat, demis de Parlament, conduce un guvern fără puteri legislative. În lipsa acestor puteri crede el că joacă politic. Să pice premierul desemnat Dacian Cioloş (desemnare făcută în bătaie de joc de Iohannis), să pice şi al doilea premier desemnat, Nicolae Ciucă, timp în care se negociază pe sub masă cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Nu se negociază soluţii dure de limitare a pandemiei. PSD, prin numărul său de parlamentari, poate impune legislativ aceste măsuri. Nu o face. Este foarte avantajos să arăţi cu degetul spre liberali. Cu cât trec mai multe zile în care mor 500-600 de oameni pe zi în spitale se văd mai bine incompetenţii. Număr mare de morţi, egal avantaj pentru propaganda plătită de PSD.

În tot acest timp STATUL ROMÂN s-a pitit. Practic, nu mai este prezent în viaţa românilor. Scapă fiecare, cum ştie, cum poate.

Dincolo de informaţiile publice, PSD-ul lui Ciolacu şi ce a mai rămas din PNL-ul lui Câţu joacă tontoroiul pe morţi.

Nu au stabilit care este valoarea covorului pe care va căde felia unsă cu milirdele ce vor veni de la Uniunea Europeană.

Ioan Mănăilă

PS.1 Nu am făcut nici o trimetre la preşedintele Iohannis. Se pare că el a hătărât mai de mult să iasă din viaţa românilor. Se simte bine cu raportul pe care il dă zilnic Marcel Ciolacu.

PS 2 În seara aceasta preşedintele Iohannis a dat undă verde pentru USL 2.0. Felia cu unt a devenit şi mai grea – s-a pus caşcavalul pe ea. 3,8 miliarde de euro de la Uniunea Europeană. Şi aşa covorul a devenit mai scump.

(function(d, s, id) {
var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0];
if (d.getElementById(id)) return;
js = d.createElement(s); js.id = id;
js.src = „//connect.facebook.net/en_GB/sdk.js#xfbml=1&version=v2.6&appId=1717431751829987”;
fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs);
}(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));

Sursa: obiectivgiurgiu.ro
Articol sursa: Statul român şi felia de pâine

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.