CONSILIUL JUDEȚEAN GIURGIU – Comunicat de presă ”De mai bine de un an îmi caut dreptatea și, în tot acest timp, a fost orchestrată o adevărată campanie de acuzații împotriva mea. Din păcate, această tiradă de minciuni continuă, așa că mă văd nevoit să fac câteva precizări. Spun din capul locului: […]

Articolul Președintele CJ Giurgiu, Dumitru BEIANU: ”Pentru a nu exista niciun fel de suspiciune și pentru a nu afecta imaginea partidului, am decis să mă autosuspend din Partidul Național Liberal, încă de acum un an de zile!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, a declarat vineri că ministrul Familiei a efectuat o vizită inopinată la două dintre casele protejate pentru minorii din cadrul DGASPC, unde ar fi constatat că mâncarea nu este bună şi unii copii aveau hainele peticite. ”Ministrul Familiei a venit la Giurgiu la două dintre casele protejate la solicitarea unor …

Citeste pe larg

„De mai bine de un an îmi caut dreptatea și, în tot acest timp, a fost orchestrată o adevărată campanie de acuzații împotriva mea. Din păcate, această tiradă de minciuni continuă, așa că mă văd nevoit să fac câteva precizări. Spun din capul locului: aceste acuzații sunt total nefondate. Chiar și în aceste condiții, pentru …

Citeste pe larg

Veste surprinzătoare pe scena politică giurgiuveană. Președintele Cosniliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu a luat o decizie radicală. Se autosuspendă din Partidul Național Liberal. Motivul pare să fie campaniile acerbe de…

Citeste pe larg

Tensiunile care există de ceva timp între preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, şi primarul Adrian Anghelescu au fost făcute astăzi publice în urma unui ” Apel la Responsabilitate” făcut de preşedintele Consiliului judeţean către primar. Miza este Campusul de învăţământ dual, proiect în care liderul de proiect, primăria Giurgiu, refuză să semneze contractul de […]

Citeste pe larg

Deși se pare că…ce se făcuse, se făcuse, instituțiile statului ies din amorțeală și ca să arate că se implică în problema fierbinte a incineratorului de deșeuri planificat a se construi la Giurgiu. ieri Instituția Prefectului a transmis următorul  comunicat de presă: ”În contextul unui subiect de maximă importanță pentru comunitatea giurgiuveană, și anume proiectul privind construirea unui incinerator de deșeuri medicale pe teritoriul municipiului Giurgiu, prefectul județului Giurgiu, Florentina Stănculescu, a solicitat președintelui Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, printr-o adresă oficială, participarea, la data de 12.09.2023, la o întâlnire de lucru pe această temă, alături de conducerea și de […]

Citeste pe larg

Consider de ultimă speță atacurile domnului președinte Dumitru Beianu la adresa mea și, mai ales, a familiei mele. Probabil că prin aceste atacuri domnul Beianu, care nu are o familie și nu cunoaște sentimentul de iubire pe care cei apropiați îl pot insufla, își revarsă veninul și frustrările acumulate, demonstrând că și-a pierdut și ultima […]

Citeste pe larg

Controalele dispuse în căminele de copii și bătrâni  s-au încheiat, rezulatele se cunosc, iar acum se remediază problemele constatate. Ce se ascude, însă, în spatele acestui adevătrat ”iureș”, care a afectat grav viața celor ce trăiesc în astfel de centre, au aflat colegii de la Breaking News Giurgiu, într-un interviu cu președintele CJ, Dumitru Beianu: …

Citeste pe larg

Cu ceva timp în urmă Bazinul didactic de înot al Municipiului Giurgiu trecea la Consiliul Județean.  Construit în mandatul lui Nicolae Barbu și recepționat în 2019, bazinul didactic de înot din imediata apropiere a hotelului  ”Steaua Dunării” nu a fost deschis nici până acum. Proiectul Companiei Naționale de Investiții (CNI)  s-a dovedit a fi un […]

Citeste pe larg