Un cititor din comuna giurgiuveană Bolintin Deal ne-a trimis o fotografie cu Dusterul pe care Primăria l-a achiziţionat recent, parcat, duminică seara, în faţa curţii viceprimarului PNL-ist Costel Oprescu. Vicele cu pricina locuieşte la doar 4 minute de Primărie. Hai, măi, fraţilor, chiar nu putea să o ia şi elCiteste pe larg

Europarlamentarul Dan Motreanu continuă să se implice activ în sprijinirea sistemului medical giurgiuvean. Liderul PNL de la Giurgiu a obținut o nouă sponsorizare pentru Spitalul Județen Giurgiu și pentru Spitalul Orășenesc Bolintin Vale. Este vorba de suma de 300.000 lei, bani obținuți de la firme care au dorit să rămânăCiteste pe larg

Trei persoane, o femeie şi doi bărbaţi, au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportaţi la spitale din capitală în urma unui accident rutier produs sâmbătă seara, între trei autoturisme, în localitatea Bolintin Vale. Echipele de salvatori ajunse la locul accidentului au constatat că o femeie şi doiCiteste pe larg

Accidentul rutier s-a produs, noaptea trecută, pe strada Palanca din orașul Bolintin Vale. Potrivit pompierilor giurgiuveni, au fost implicate trei autoturisme. „La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ. O femeie și doiCiteste pe larg

Accidentul rutier s-a produs, noaptea trecută, pe strada Palanca din orașul Bolintin Vale. Potrivit pompierilor giurgiuveni, au fost implicate trei autoturisme. „La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ. O femeie și doiCiteste pe larg

Patru autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit, în cursul după-amiezii de 8 noiembrie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o moară dezafectată din orașul Bolintin Vale. „Incendiul se manifesta la acoperișul clădirii și la lifturile tehnologice, flăcările fiind întreținute de cantitatea mare de materiale combustibile (lemn) dinCiteste pe larg

După aproape doi ani de întrerupere a întrecerilor contând pentru Cupa Regiunilor , Federaţia Română de Fotbal reia organizarea acestei competiţii. În prima etapă, Selecționata AJF Giurgiu  va juca astăzi de la ora 15:00,   la Bolintun Vale, în Cupa Regiunilor, cu Selecționata AJF Prahova. Din această grupă mai face parteCiteste pe larg

PNL Giurgiu Astăzi, organizația locală #PNL Bolintin Vale și-a ales președintele! În prezența președintelui #PNL Giurgiu, Dan Motreanu, a parlamentarilor #liberali, Maria Gabriela Horga și Toma Petcu, a președintelui și a vicepreședinților Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, Elisabeta Mihalcea și Cristian Anculescu, precum și a secretarului general al #PNL Giurgiu,Citeste pe larg

ISU Giurgiu ⛈ Pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Gărzii de Intervenție Mihăilești au acționat, în această după-amiază, pentru evacuarea apei din trei curți, în orașul Bolintin Vale și în localitatea Poșta. În urma averselor torențiale, apa a pătruns în cele trei gospodării, intervențiile fiind necesare pentru a evitaCiteste pe larg

ISU Giurgiu Atenție❗ Până la ora 20:00, localitățile Bolintin Vale, Ulmi, Bolintin Deal, Ogrezeni, Grădinari, Joița și Săbăreni se află sub atenționare meteorologică cod portocaliu de averse torențiale ce vor depăși 30-35 l/mp. De asemenea, se vor semnala grindină, descărcări electrice și vijelii. 💧 Deoarece în perioada manifestării fenomenelor meteorologiceCiteste pe larg

ISU Giurgiu Atenție❗ Până la ora 20:00, localitățile Bolintin Vale, Ulmi, Bolintin Deal, Ogrezeni, Grădinari, Joița și Săbăreni se află sub atenționare meteorologică cod portocaliu de averse torențiale ce vor depăși 30-35 l/mp. De asemenea, se vor semnala grindină, descărcări electrice și vijelii. 💧 Deoarece în perioada manifestării fenomenelor meteorologiceCiteste pe larg

PNL Giurgiu Alexandru Andrei, deputat: Florești Stoenești și Bolintin Vale sunt localitățile giurgiuvene aflate pe cea mai recentă listă a plăților făcute (miercuri) de Ministerul Dezvoltării pentru proiectele derulate în cadrul programelor PNDL. Comuna Florești Stoenești a primit suma de 233.797,30 lei, iar orașul Bolintin Vale -873.270,01 lei. … #dezvoltamgiurgiuCiteste pe larg

ISU Giurgiu ⚠️🔥 Municipiul Giurgiu, orașul Bolintin Vale, Palanca și Remuș sunt localitățile în care s-au produs incendii de locuințe, în ultimele ore. Acestea au avut drept consecințe pagube materiale importante. Pentru a preveni astfel de evenimente,vă reamintim măsurile ce trebuie respectate: 🔌 La instalația electrică … ✔ verificați periodicCiteste pe larg

Nu suntem obișnuiți să îl vedem pe comandantul Detașamentului de Pompieri Bolintin Deal, cpt. Nedu Mihai, purtând această ținută, el fiind mai tot timpul implicat în acțiuni operative. Este omul pe care te poți baza în orice moment, devotat profesiei și celor a căror activitate o coordonează. 🥳 Îl evidențiemCiteste pe larg