ISU Giurgiu ‼️ATENȚIE, în curând posturi de soldați profesioniști, scoase la concurs! Vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani și o pregătire fizică foarte bună – acestea sunt două dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii care vor să devină soldați profesioniști (servanți) în cadrul ISU Giurgiu.Citeste pe larg

O echipă de cercetători britanici de la universităţile din Manchester şi Leicester au dezvoltat drojdii care conferă berii noi arome, ei reuşind să găsească astfel o variantă căutată de berari încă din anii 1800, anunță agenția Xinhua, citată de Agerpres. Oamenii de ştiinţă au dezvăluit într-un studiu publicat miercuri căCiteste pe larg

Ionuț Petrescu, presupusul fiu al regretatului solist Ion Dolănescu, a avut ambiția de a se lansa în muzica populară. După ce și-a perfecționat vocea, cu ajutorul unor profesori de excepție, acum culege roadele. A obținut Locul 1 la un festival și a înregistrat nu mai puțin de 25.000 de vizualizăriCiteste pe larg

Saint Lukas Clinic SRL și-a manifestat intenția fermă de a deschide cât mai curând posibil în localitatea Malu un punct de recoltare analize medicale, solicitând în acest sens un spațiu adecvat, analizele medicale fiind prelucrate, ulterior, în rețeaua de laboratoare proprii. Un alt mare avantaj de care cetățenii comunei potCiteste pe larg

Florin Cîţu a declarat într-o conferinţă de presă că evaluarea pozitivă făcută de agenţiile de rating americare înseamnă că în curând românii vor simţi bunăstare. Florin Cîţu: În curând toţi românii vor simţi bunăstare „România a convins agențiile de rating americane să evalueze pozitiv situaţia economică din ţară. Evaluările seCiteste pe larg

Dezvăluiri despre șefii pădurilor și șefii care primesc șpagă pentru angajări….Dezvăluiri despre unii care … au ras pădurile la propriu și despre parandaraturi! Emisiuni marca Reflectorul de Sud. Publicat de Nicoleta Croitoru Read More Reflectorul de SudCiteste pe larg

Faţă de valul 3 al pandemiei de COVID-19, acum avem la îndemână un remediu eficient şi anume vaccinul. Cu condiţia să-l şi folosim, a subliniat dr. Raed Arafat, directorul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, DSU.  „Arma este la noi, dar nu o folosim. Asta vreau să înţeleagă toţi care neCiteste pe larg

Specialiştii apreciază că numărul de cazuri este mai mare decât cel comunicat oficial, deoarece capacitatea de secvenţiere genomică a României este redusă. Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) avertizează că numărul de infectări cu varianta Delta confirmate în urma secvenţierilor genomice a ajuns la 57, deCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu PRIMĂRIA GIURGIU A CÂȘTIGAT DE CURÂND PATRU PROIECTE PRIVIND EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT Școala nr.3, arondată Școlii gimnaziale ”Mircea cel Bătrân”, Școala gimnazială nr.10, Liceul Teoretic ”Nicolae Cartojan” și Liceul Tehnologic ”Ion Barbu” și Școala gimnazială arondată ”Savin Popescu” sunt cele cinci unități de învățământCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu PRIMĂRIA GIURGIU A CÂȘTIGAT DE CURÂND PATRU PROIECTE PRIVIND EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT Școala nr.3, arondată Școlii gimnaziale ”Mircea cel Bătrân”, Școala gimnazială nr.10, Liceul Teoretic ”Nicolae Cartojan” și Liceul Tehnologic ”Ion Barbu” și Școala gimnazială arondată ”Savin Popescu” sunt cele cinci unități de învățământCiteste pe larg

Senatorul PNL Alina Gorghiu afirmă că, prin brăţările electronice pentru agresori, România se va îndepărta de realitatea ultimilor cinci ani, când 30-40% din ordinele de protecţie pentru victimele violenţei domestice au fost încălcate. Alina Gorghiu „Am depăşit încă o etapă semnificativă pentru o legislaţie sănătoasă în domeniul violenţei domestice. CâtCiteste pe larg