PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: ,, Este o onoare să fac parte, fiind aleasă în această legislatură, ca membru în delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). Formată din parlamentari desemnați de parlamentele naționale ale celor 47 de state membre ale Consiliului Europei, Adunarea Parlamentară aCiteste pe larg

PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: ,, Concluzii clare după dezbaterea de ieri pe tema Mecanismului de Redresare și Reziliență din Comisia de Afaceri Europene din Camera Deputaților, unde au fost invitați europarlamentarii Siegfried Mureșan și Dragoș Pîslaru și la care am participat ieri alături de alți deputați interesați deCiteste pe larg

PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: ,, Am primit răspunsul de la Ministerul Finanțelor referitor la întrebarea mea privind stadiul pregătirii proiectului de ordonanță pentru modificarea și completarea OUG nr. 110/2017, precum și pentru modificarea și completarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economiceCiteste pe larg

O deputată PSD a dat petrecere cu 150 de invitaţi şi cu dedicaţii “fără număr”, în plină pandemie de coronavirus. Imagini incredibile de la petrecerea monstruasă au apărut în spațiul virtual. Petrecere cu 150 de invitați în Giurgiu nederanjată de nimeni. Fiul unei deputate PSD a împlinit 18 ani OCiteste pe larg

PNL Giurgiu Alexandru Andrei, deputat: ,,Profitând de sfârșitul de săptămână, dar și de vremea frumoasă – deși rece – am vizitat astăzi cele două centre de vaccinare din municipiul Giurgiu – cele amenajate la Liceul de Marină și la Spitalul Județean. Alături de directorul DSP, dr. Iulian Stoenescu și președinteleCiteste pe larg

PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: ,, Am participat astăzi alături de Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban la o întâlnire cu Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie. Investițiile în întreținerea, dezvoltarea și extinderea gazelor naturale sunt de o importanță majoră pentru #dezvoltarea României. Anul trecut, Guvernul României a demaratCiteste pe larg

PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: ,, Finalul de săptămână, la Parlament sau în Giurgiu, este dedicat întâlnirilor cu companiile, patronatele, sindicatele sau cu cetățenii, primarii sau colegii de filială. Profit de aceste ocazii și pentru a mă consulta cu mediul de afaceri si formele asociative pentru a-mi pregăti inițiativeleCiteste pe larg

PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: ,, Am scris mult despre Planul Național de Redresare și Reziliență, despre importanța pe care o va avea în următorii ani pentru recuperarea decalajelor României față de restul Europei, pentru #dezvoltare și #modernizare. Am scris mult și despre pripritățile județului #Giurgiu, care se potCiteste pe larg

PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: ,, Am scris mult despre Planul Național de Redresare și Reziliență, despre importanța pe care o va avea în următorii ani pentru recuperarea decalajelor României față de restul Europei, pentru #dezvoltare și #modernizare. Am scris mult și despre pripritățile județului #Giurgiu, care se potCiteste pe larg

PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: ,, Investiții record ale guvernului #PNL în 2020 în valoare de 53,2 miliarde de lei, cea mai mare sumă din ultimii 10 ani conform datelor prezentate de Ministerul Finanţelor. 📈 În 2020, guvernul #PNL a realizat cele mai mari investiții în economia românească dinCiteste pe larg

PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: ,,‼️Chiar nimeni din Ministerul Economiei nu cunoaște textul legii care spune că nu se finanțează imobiliarele în cadrul proiectelor pentru granturi PRODUCTIVE? Art 23, alin 5, OUG 130/2020, modificată. Apreciez determinarea publică a ministrului Economiei, Claudiu Năsui, de a acorda în mod corect șiCiteste pe larg

PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: ,, Împreună cu Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban și colegii mei parlamentari, Ionel Dancă și Sebastian Burduja, am avut, la Parlament, o întâlnire cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor. Am avut discuții privind identificarea de soluții legislative pentru creșterea nivelului de creditare din economieCiteste pe larg

PNL Giurgiu Alexandru Andrei, deputat : ,, Majorarea alocațiilor pentru copii – #promisiuneindeplinita! De la 1 februarie, alocațiile intrate în plată – respectiv cele pe luna ianuarie – sunt majorate cu 20%. Astfel, alocațiile pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani sunt de 214 lei lunar, în timpCiteste pe larg