Curtea Constituțională judecă joi sesizarea lui Mugur Isărescu în procesul deschis de CNSAS pentru constatarea calității de colaborator al fostei Securități. Mugur Isărescu a obţinut în aprilie de la Curtea de Apel Bucureşti sesizarea Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte două articole din legea care vizează deconspirarea foştilor colaboratori Securităţii.Citeste pe larg

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari. Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în calitatea menţionată, Călin Popescu-Tăriceanu ar fi pretins (în cursul anuluiCiteste pe larg

Curtea de Apel București a reluat, luni, dezbaterile în dosarul Hidroelectrica în care fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, și omul de afaceri Dan Andronic, sunt judecați pentru fapte de trafic de influență și spălare a banilor, respectiv mărturie mincinoasă, în legătură cu promisiuni făcute de fostul demnitar omului deCiteste pe larg

În timpul urmăririi penale, Popa a colaborat cu organele de anchetă şi a devenit denunţător; în seara de 5 septembrie 2015, când i-a dus lui Oprescu mita în vila acestuia din Ciolpani, Popa avea tehnică de interceptare pe el. Lui Bogdan Cornel Popa i se aduc acuzaţii de luare deCiteste pe larg

Un volum din dosarul lui Victor Micula a dispărut fără urmă. Pe 23 iunie 2021, un grefier a sesizat lipsa volumului 3 din dosarul lui Victor Micula şi a sesizat preşedintele completului de judecată, judecătoarea Veronica Ioniţă. Întrucât volumul lipsă nu a fost găsit, preşedintele completului de judecată a sesizatCiteste pe larg

Şeful DNA refuză revocarea procurorului din dosarul Colectiv. Mai mult, magistratul în cauză cere anularea deciziei prin care se solicita revocarea şi apărarea reputaţiei. „Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, domnul Crin-Nicu Bologa, a analizat conținutul hotărârii amintite anterior și comportamentul doamnei procuror Melinda Diaconescu și a constatat că nu existăCiteste pe larg

La termenul de marţi, Tribunalul Bucureşti continuă expunerea probelor prezentate de procurorii DNA în dosarul insulei Belina. Magistraţii vor audia ultimii martori ai anchetatorilor. Martorii ar urma să fie întrebaţi dacă au fost prezenţi pe insula Belina şi despre modul prin care aceasta a ajuns în subordinea Consiliului Județean Teleorman,Citeste pe larg

Procurorul care instrumentează dosarul în cauză a supus unei analize un raport realizat de alți colegi, care au monitorizat informatic conturile bancare ale persoanelor implicate în infracțiune. Banii plătiți fetei exploatate de Sharpele Nebunu au provenit de la un milionar austriac. „În contul de euro de la Banca Transilvania alCiteste pe larg

Tribunalul Bihor susține că a demarat o anchetă administrativă după ce un un volum esențial al dosarului în care Victor Micula și mai mulți polițiști sunt judecați a dispărut din arhivă. După finalizarea acesteia, va stabili dacă va fi anunțată poliția de acest incident. Instanța a făcut o cronologie aCiteste pe larg

Dosarul Hexi Pharma, răsturnare de situaţie. Potrivit unui raport de expertiză chimică, dezinfectanţii vânduţi spitalelor din România respectau reţetele aprobate de autorităţi. Pentru a afla dacă au fost sau nu diluate substanțele, mai trebuie să se pronunțe un expert contabil. Dosarul Hexi Pharma, răsturnare de situaţie „Atât substanţele active, câtCiteste pe larg

Dosarul Hexi Pharma, răsturnare de situaţie. Potrivit unui raport de expertiză chimică, dezinfectanţii vânduţi spitalelor din România respectau reţetele aprobate de autorităţi. Pentru a afla dacă au fost sau nu diluate substanțele, mai trebuie să se pronunțe un expert contabil. Dosarul Hexi Pharma, răsturnare de situaţie „Atât substanţele active, câtCiteste pe larg

Diferitele unghiuri sunt de luat în consideraţie dar am preferat să rămânem la consecinţele şi costurile retragerii intempestive a Statelor Unite şi modul în care încearcă să facă damage control al unei retrageri intempestive de pe teren. Mai ales că obiectivele, realitatea şi acţiunile militare sunt cu totul diferite deCiteste pe larg

„În data de 16.08.2021, prin apel 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la faptul că într-un apartament din sectorul 5 a fost găsită decedată o femeie de 44 de ani. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi BiroulCiteste pe larg