Conflictul ameninţă să afecteze şi mai mult pieţele de energie şi mărfuri Rusia este al treilea producător mondial de petrol, al doilea producător de gaze naturale şi unul dintre primii 5 producători de oţel, nichel şi aluminiu. Este, de asemenea, cel mai mare exportator de grâu din lume (aproape 20%Citeste pe larg

Țările din Europa încearcă să reducă dependența de gazul rusesc, ca urmare a invadării Ucrainei și caută alte alternative de aprovizioanare. Rusia este cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru statele din Uniunea Europeană, Moscova furnizând circa 40% din consumul total de gaze. Rusia avertizează, însă, cu privire laCiteste pe larg

Conflictul armat de pe teritoriul Ucrainei, demarat de către liderul rus Vladimir Putin, a lansat o multitudine de îngrijorări. Statele europene aflate în zona de est a continentului, în apropiere de granița rusă, au început să facă diferite scenarii. În acest context, o țară din Europa ridică nivelul de alertăCiteste pe larg

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a anunțat, luni seară, de ce nu se iau sancțiuni energetice împotriva Rusiei, pe lângă cele precum scoaterea unor bănci din sistemul de plăți SWIFT, în contextul în care Vladimir Putin continuă ofensiva în Ucraina. Casa Albă, despre sancțiunile energetice împotriva RusieiCiteste pe larg

FC Barcelona și Napoli au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat pe Camp Nou, joi seară, în manșa tur a 16-imilor Europa League. În aceeași fază a competiției, Borussia Dortmund a fost învinsă categoric acasă de Glasgow Rangers (Ianis Hagi este accidentat și nu a jucat), scor 4-2. ÎnCiteste pe larg

Scopul principal al desfășurării militarilor americani în Europa o constituie crearea unei amenințări permanente a Rusie, declară Consiliul de Securitate al Rusiei. Pentru a nu reacționa la acest pericol, Moscova este nevoită să cheltuiască resurse care puteau fi folosite pentru dezvoltarea țării, au precizat oficialii, scrie RBC.  Statele Unite și-auCiteste pe larg

​Prima săptămână fotbalistică de cupe europene din 2022 continuă joi, 17 februarie, cu jocurile din Europa League și din Conference League, ambele ajunse în faza 16-imilor de finală, după ce zilele de marți și miercuri au fost rezervate întrecerilor din Liga Campionilor. Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma PressCiteste pe larg

de Dan ȘELARU, doctor în matematică   De luni de zile așteptăm să înceapă odată războiul, să terminăm cu tensiunea asta, să-l vedem pe Klaus în buncăr cu cască de tablă, coordonând trupele românești în bărci gonflabile spre porturile din Crimeea. Și Putin nu face nimic, îl lasă pe eroul nostruCiteste pe larg

Întrebat despre informaţia privind un posibil atac al Rusiei în Ucraina, pe 16 februarie, Mircea Geoană a declarat: ”Nu avem o imagine completă asupra intenţiilor reale ale preşedintelui Putin. Ceea ce putem spune şi este şi ceea ce comunicăm, pe baza informaţiilor pe care le primim la nivelul ţărilor aliate,Citeste pe larg

Alianța Nord-Atlantică a aprobat propunerea militarilor de a desfășura contingente multinaționale în Europa de Est, probabil în România, Bulgaria și Slovacia, a anunțat agenția DPA.  Potrivit sursei citate, miniștrii Apărării din țările membre ale Alianței trebuie să confirme respectiva decizie la întâlnirea lor din 16 februarie, după care va fiCiteste pe larg