Casa Albă anunță de ce nu se iau sancțiuni energetice împotriva Rusiei. Ce s-ar întâmpla în Europa

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a anunțat, luni seară, de ce nu se iau sancțiuni energetice împotriva Rusiei, pe lângă cele precum scoaterea unor bănci din sistemul de plăți SWIFT, în contextul în care Vladimir Putin continuă ofensiva în Ucraina.

Casa Albă, despre sancțiunile energetice împotriva Rusiei

Jen Psaki a făcut declarații în cadrul unei conferințe de presă la care era așteptat președintele american Joe Biden. Purătoarea de cuvânt a Casei Albe a explicat de ce nu s-au luat încă sancțiuni energetice împotriva Rusiei, precizând că acestea sunt luate în considerare.

„Nu am luat unele sancțini în domeniul energetic, dar acestea sunt pe masă. Europenii sunt foarte îngrijorați cu privire la creșterea prețului la gaze ce a crescut cu peste 57% în ultimul an.

Sancționarea sectorului energetic va avea un impact asupra Rusiei, dar vor exista și consecințe în Europa. Avem pași suplimentari pe care îi putem lua, dar trebuie să analizăm mai mulți factori”, a spus Jen Psaki.

De asemenea, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a fost întrebată cât va dura aplicarea sancțiunilor ce au fost anunțate împotriva Rusiei. Jen Psaki a spus că Vladimir Putin continuă să escaladeze situația și că nu există deocamdată niciun calendar pentru încheierea acestor pedepse.

Purtatoarea de cuvant a Casei Albe, Jen Psaki

Ce măsuri a anunțat Putin în urma sancțiunilor împotriva Rusiei

Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au anunțat că vor exclude unele bănci ruse din sistemul de plăți SWIFT, O altă sancțiune stabilită a fost înghețarea activelor Băncii Centrale a Rusiei, într-o încercare de a bloca finanţarea operaţiunii militare pe care Vladimir Putin a lansat-o împotriva Ucrainei.

Luni, rubla s-a prăbușit la niveluri record în faţa dolarului american şi a monedei euro. Banca Centrală a Rusiei a majorat dobânda cheie cu 10,5 puncte procentuale, până la 20%, ca să reducă inflaţia.

În acest context, Vladimir Putin a dat luni un ordin ce le interzice rușilor să mai transfere valută în străinătate începând cu ziua de marți. În plus, exportatorii ruşi vor fi nevoiți să convertească în ruble 80% din veniturile lor în valută obţinute de la data de 1 ianuarie şi să continue să menţină acest nivel în ceea ce privește lichiditățile în ruble în viitor.

Negocierile pentru pace pe care le-au purtat astăzi delegația ucraineană și cea rusă s-au încheiat după cinci ore fără concluzii clare. Au fost stabilite priorități ce vor fi analizate, iar o nouă rundă de tratative va avea loc în curând la frontiera dintre Belarus și Polonia.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.