”Ucrainenii s-au terminat, în joc au intrat polonezii, nemții, englezii, americanii”. Cei aflați în zona unde se desfășoară operațiunea militară specială din Ucraina au spus că de partea inamicului sunt tot mai mulți cei vorbesc în limbi străine. Pe unele direcții, numărul străinilor veniți ”la vânătoare de ruși” ajunge șiCiteste pe larg

Partea rusă suspendă, începând de sâmbătă și pentru o perioadă nedeterminată, acțiunea acordului ”alimentar” (”cerealier”), a anunțat Ministerul de Externe al Rusiei, relatează publicația Vzgliad. Folosind, ca acoperire, un convoi umanitar creat în conformitate cu ”acordul alimentar”, Forțele Armate ale Ucrainei au lansat intense atacuri aerian și naval cu droneCiteste pe larg

Miliardarul și investitorul american Bill Ackman (în imagine) a propus propria sa soluție pentru conflictul din Ucraina, îndemnând Kievul să meargă la concesii cu Rusia. Drept argument, el a invocat fapte istorice, relatează Izvestia. ”Până în 1954, Crimeea a fost parte a Rusiei, acolo trăiesc, în principal, etnici ruși. Evident,Citeste pe larg

Interesul vicepreședintelui Statelor Unite, Kamala Harris, pentru interzicerea rachetelor antisatelit, prea puțin cunoscute în lume, nu este deloc întâmplător. Numai Rusia deține astfel de arme, motiv pentru care Washingtonul a evaluat deja riscul de a pierde dominația sa în domeniul spațial, relatează Moskovski komsomoleț. După cum a explicat politologul EvgheniCiteste pe larg

Statele Unite se tem că vor fi făcute publice dovezi care atestă acțiunile criminale ale regimentului naționalist ucrainen ”Azov” (organizație teroristă, interzisă în Rusia), a anunțat ambasada Rusiei în SUA, scrie publicația Vzgliad. ”Ne-au atras atenția noile acuzații nefondate la adresa țării noastre legate de organizarea unui proces asupra criminalilorCiteste pe larg

Încetinirea ritmului ofensivei în cadrul operațiunii militare speciale din Ucraina este o decizie conștientă, datorată dorinței de a reduce la minim numărul victimelor în rândul civililor, a declarat șeful Ministerului rus al Apărării, Serghei Șoigu, la o reuniune a miniștrilor apărării din țările Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (SCO).Citeste pe larg

Economia Rusiei a rezistat sancțiunilor introduse de țările occidentale, ceea ce ridică semne de îndoilă privind eficiența lor, a apreciat pentru revista The National Interest comentatorul și membrul științific al Centrului pentru Interese Naționale al SUA, Mark Episcopos, relatează Lenta.ru. În opinia lui, rezistența economiei ruse se explică prin patruCiteste pe larg

Vorbele șefului statului rus, Vladimir Putin, potrivit căruia Rusia ”nici măcar nu a început încă ceva serios” în Ucraina înseamnă că potențialele Moscovei și ale Kievului sunt absolut incomparabile. Pentru că potențialul Rusiei este atât de mare, încât, deocamdată, ea a angajat, în Ucraina, doar o parte neînsemnată a acestuiCiteste pe larg

Fostul șef al serviciului israelian de informații ”Nativ”, Yakov Kedmi, a declarat că ordinele pe care militarii ruși participanți la operațiunea specială de pe teritoriul Ucrainei le primesc, au suferit schimbări radicale, relatează Moskovski komsomoleț. ”Astăzi, ordinele date militarilor ruși sunt de a nimici armata ucraineană”, a afirmat expertul. KedmiCiteste pe larg

G7 examinează alternative la transportul de cereale ucrainene pe cale navală, pentru a sparge o blocadă rusă, a declarat ministrul german de externe, Annalena Baerbock, relatează sâmbătă DPA. Problemele legate de diferitele lăţimi de cale ferată au exclus transportul pe scară largă prin România, aşa că acum se analizează dacăCiteste pe larg

Ca răspuns la isteria Occidentului, care pregătise opinia publică pe ideea că, în mesajul său de la Parada Victoriei, președintele Rusiei, Vladimir Putin, va anunța noi acțiuni militare împotriva Ucrainei sau alte măsuri dure, șeful statului rus a demonstrat o poziție echilibrată, au estimat experții chinezi consultați de publicația onlineCiteste pe larg

Țările occidentale care vorbesc despre evacuarea civililor de pe teritoriul combinatului ”Azovstal” din Mariupol, speră să-i scoată de acolo pe mercenarii din Marea Britanie, Germania, SUA și Franța, a declarat vicepreședintele comitetului Dumei de Stat pentru problemele CSI, integrării eurasiatice și legături cu compatrioții, Viktor Vodolațki, scrie publicația Vzgliad.  ”ÎndrumătoriiCiteste pe larg

Rusia trebuie să răspundă la sancțiunile internaționale prin maxima accelerare a ritmului de lucru la planurile și sarcinile actuale și de viitor, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, relatează Lenta.ru, citând un comunicat postat pe site-ul oficial al Kremlinului.  Potrivit șefului statului, trebuie acordată o atenție deosebită tuturor planurilor șiCiteste pe larg