Papa Francisc a participat la Slujba de Înviere din Bazilica Sf. Petru, concentrându-şi atenţia asupra modului în care femeile Evangheliei ajută să întrezărească „primele raze ale zorilor vieţii lui Dumnezeu care răsare în întunericul lumii noastre” şi „ne învaţă să vedem, să auzim şi vestim Paştele de la moarte laCiteste pe larg

Papa Francisc a oferit duminică, 23 ianuarie, o primă reacție, în contextul tensiunilor dintre Ucraina și Rusia. Suveranul Pontif și-a exprimat îngrijorarea privind evoluția crizei din Ucraina și s-a gândit la o soluție pentru a opri agravarea situației. Iată ce le-a cerut Papa Francisc credincioșilor! Papa Francisc, îngrijorat de situațiaCiteste pe larg

Fapt extrem de apreciat în toată lumea este faptul că Papa Francisc le-a mulţumit, sâmbătă, jurnaliştilor pentru că au contribuit la dezvăluirea scandalurilor de abuz sexual pe care Biserica Romano Catolică a încercat iniţial să le acopere, după cum relatează Reuters. Papa a elogiat ceea ce a numit „misiunea” jurnalismuluiCiteste pe larg

Duminică după amiază, 4 iulie, Papa Francisc a fost internat într-un spital din Roma. Suveranul pontif, în vârstă de 84 de ani, urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale la colon, a anunțat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni. Papa Francisc suferă de ceva timp de o boală diverticularăCiteste pe larg

Întrebat dacă se poate vorbi şi în Biserica Ortodoxă de o confruntare între păstrarea tradiţiilor şi modernizare, Înalt Prea Sfinţintul Teodosie a precizat că „noi suntem unitari în păstrarea tradiţiilor”, conform Mediafax. ÎPS Teodosie a fost întrebat de ce catolicii merg pe modernizare spune că „ei au luat alte practici,Citeste pe larg