Editorialistul publicației americane 19FortyFive, Robert Farley, a declarat că Occidentul și Rusia au intrat într-o ”bătălie titanică” pentru viitorul sistemului financiar mondial, relatează Rossiiskaia gazeta. Potrivit jurnalistului de peste Ocean, după ce Rusia a început operațiunea specială în Ucraina, Statele Unite, Marea Britanie și Japonia au lansat împotriva ei oCiteste pe larg

Occidentul a transformat Ucraina într-o colonie și folosește poporul ucrainean drept carne de tun, ca pe un berbece împotriva Rusiei, a declarat președintele rus Vladimir Putin, citat de agenția TASS. „De-a lungul multor ani, Occidentul i-a stors și exploatat fără jenă resursele, a încurajat genocidul și teroarea în Donbass, aCiteste pe larg

Liderii occidentali nu sunt interesați de o agravare a confruntării din cauza incidentului cu racheta din Polonia, în spatele căruia se află provocatori, o situație în care orice acțiune greșită ar putea provoca un al Treilea Război Mondial, a comentat pentru RIA Novosti directorul Institutului pentru Planificare Strategică, Aleksandr Gusev.Citeste pe larg

Țările occidentale care acordă sprijin Kievului nu ar trebui să uite de serioasa amenințare reprezentată de aviața militară rusă pentru Forțele Armate ale Ucrainei (AFU), a declarat pentru publicația The Spectator, expertul Institutului Regal pentru Studii de Apărare și Securitate din Marea Britanie (RUSI), Justin Bronk, relatează Ren.tv. Potrivit acestuia,Citeste pe larg

Occidentul încearcă să dărâme Rusia, folosind experiența de a se amesteca în treburile interne ale Ucrainei, experiență acumulată după dezmembrarea Uniunii Sovietice, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, citat de Izvestia. ”Occidentul a așezat cu multă îndemânare fitilul la destrămarea țării noastre. În deceniile care au urmat dezmembrării Uniunii Sovietice,Citeste pe larg

Cum era de așteptat, Occidentul colectiv a criticat și nu a recunoscut referendumurile privind intrarea în componența Rusiei a noilor teritorii. Practica ne arată însă că o astfel de abordare este deosebit de selectivă. Cum interpretează țările occidentale dreptul internațional în propriile lor interese, într-un material elaborat de agenția RIACiteste pe larg

Potrivit reprezentantei Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, ideile lui Musk cu privire la rezultatul conflictului cu Ucraina indică faptul că în Occident se pune întrebarea despre rolul jucat de SUA și NATO „în toate acestea”. Purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova/ Foto: RIA Novosti IpotezeleCiteste pe larg

Observatorii internaționali au prins Occidentul cu aplicarea standardelor duble în evaluarea referendumurilor privind intrarea în componența Rusiei, ca entități teritoriale, a Republicilor Populare Donețk și Lugansk, precum și a regiunilor Zaporojie și Herson, relatează agenția RIA Novosti. ”De ce ele (țările occidentale) nu recunosc faptul că locuitorii din Donbass voteazăCiteste pe larg

Marți, 27 septembrie 2022, Referendumurile organizate de Federația Rusă în teritoriile cucerite de la Ucraina s-a încheiat. S-au dat publicității și rezultatele. Potrivit acestora, cetățenii din Lugansk, Donețk, Zaporojie, Herson au votat în proporție uriașă (peste 95%) pentru alipirea la Rusia. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

În opinia Papei Francisc, țările occidentale urmează o cale falsă. Ele au încetat să mai fie un exemplu de urmat, relatează cotidianul italian Corriere della Sera, care citează declarațiile făcute de Suveranul Pontif în fața ziariștilor după vizita în Kazahstan, scrie topwar.ru. În momentul de față, Occidentul în ansamblul luiCiteste pe larg

Politologul finlandez Johan Bäckman a declarat că livrările de armament occidental în Ucraina pot fi interpretate ca o activare a Articolului 5 din Tratatul NATO privind apărarea reciprocă a tuturor membrilor Alianței, relatează Lenta.ru. ”Livrările de arme de către statele NATO în Ucraina înseamnă, de fapt, folosirea Articolului 5 din TratatulCiteste pe larg