Primăria Giurgiu anunță un eveniment de excepție: Competiția de ciclism ”Maratonul Dunării” ce revine la Giurgiu, sâmbătă,  6 mai și care se va desfășura aproape pe parcursul întregii zile. La startul competiției vor  lua startul peste 800 de rideri amatori ( de la începători la avansați), din 22 de județe ale României și 5 țări […]

Citeste pe larg

Un localnic din Bucșani (jud. Giurgiu), în vârstă de 36 de ani, a fost împuşcat la o partidă de vânătoare, la care participa alături de alte două persoane. Evenimentul s-a  petrecut  la sfârșitul săptămânii trecute, mai exact pe data de 29 ianuarie, când, puțin după ora 16.00, Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu a fost sesizat […]

Citeste pe larg

Cele mai frecvente dintre rănile suferite de militarii ruși care participă la operațiunea militară specială din Ucraina, sunt cele provocate de exploziile minelor, a declarat șeful Direcției principale de medicină militară a Ministerului Apărării al Rusiei, Dmitri Trișkin, relatează Vzgliad. Trișkin a spus că repartizarea este aceeași „ca înainte”, deCiteste pe larg

Dezvăluirea Strict Secret despre petrecerea de nuntă a lui Alexandru Rus, băiatul lui Ioan Rus, unul dintre cei mai puternici oameni ai Clujului, care s-a căsătorit cu stewardesa Bianca, o frumoasă brunetă tunată și mare amatoare de expunere pe Instagram, a suscitat un viu interes în rândul opiniei publice. Desigur,Citeste pe larg

Sindicatul Județean „Solidaritatea Sanitară” Giurgiu Mulțumim tuturor participanților! Mulțumim Federației Solidaritatea Sanitară din România pentru sprijin și prezenta la acest eveniment! Mulțumim Secom pentru premiile oferite! +51Vasile Arcanu este cu Bogdan Vasilescu şi alţi 6 la D’alexia. · Giurgiu Gala Solidarităţii Sanitare Giurgiu – 2022! Recent, la Salonul “D’ Alexia”,Citeste pe larg

Primul studiu din lume la care au participat voluntari care au acceptat să se expună în mod deliberat la SARS-CoV-2 a constatat că nu s-a observat nici o corelație cantitativă între încărcătura virală și simptome, cu încărcături virale Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Toată lumea privește șocată la imaginile cu Mariupol, orașul-port ucrainean asediat de forțele ruse de mai bine de trei săptămâni. Înainte de conflict, aici trăiau 450.000 de oameni. Acum, străzile sunt pustii, fiind populate doar de moloz, resturi provenite de la casele distruse de bombardamente. Tabloul este apocaliptic. De suferințaCiteste pe larg

Membrii Baricadei din Ottawa, care a blocat capitala canadiană timp de aproape trei săptămâni pentru a protesta în fața Parlamentului contra ordinelor de vaccinare obligatorie, consideră că faptul că Guvernul federal a făcut apel la Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Membrii Baricadei din Ottawa, care a blocat capitala canadiană timp de aproape trei săptămâni pentru a protesta în fața Parlamentului contra ordinelor de vaccinare obligatorie, consideră că faptul că Guvernul federal a făcut apel la Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

IPJ Constanţa a anunţat, joi seară, printr-un comunicat de presă, că cei doi bărbaţi care au participat la cursa neautorizată de pe Autostradă au 27 de ani, respectiv 40 de ani şi ambii sunt din judeţul Constanţa.  De asemenea, poliţiştii i-au identificat pe organizatorul evenimentului şi pe bărbatul care aCiteste pe larg

Pe 16 decembrie, între orele 12:00-14:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oferit copiilor, dar și conducătorilor auto din autoturismele oprite în trafic, diverse jucării, flyere și materiale de papetărie, cu mesaje preventive. Viața este în mâinile tale!, Conduceți prudent!, Respectați regulile de circulație! –sunt câteva dintre mesajele transmise deCiteste pe larg