Potrivit datelor CNPP, publicate mai jos, cei mai mulţi, respectiv 4.452, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv 20.159 de lei,Citeste pe larg

Piața pensiilor private din România a ajuns, în primele nouă luni ale anului, la active totale de 90,43 miliarde lei, în creștere cu 25% comparativ cu intervalul similar al anului Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: Autoritatea de Supraveghere Financiară: Evoluția sistemului de pensii private în primele 9 luni ale anului 2021Citeste pe larg

Programul de guvernare se deschide cu priorităţile Ministerului Dezvoltării, fiind prevăzute obiective pentru toate cele 3.000 de unităţi administrativ-teritoriale, de la aspecte de infrastructură până la măsuri cu caracter social. 500 de creşe, grădiniţe şi şcoli vor fi construite sau reabilitate, precum şi 20 de cămine studenţeşti. Dezvoltarea are înCiteste pe larg

Liderul social-democrat a precizat, după discuţiile pe capitolele finanţe şi economie, că PSD vrea în continuare să mărească salariile, alocaţiile şi pensiile, aşa cum au cerut de la începutul negocierilor, iar pentru acest lucru au venit cu soluţii.  „Soluţii pentru a creşte veniturile statului. Prima ar fi taxarea luxului. NuCiteste pe larg

Una din cerinţele PSD Creşterea alocaţiilor pentru copii de la 1 decembrie 2021 la nivelul stabilit prin Legea 14/2020. Prin urmare, alocaţiile pentru copiii între 2 şi 18 ani ar creşte de la 214 lei la 300, nu la 243, atât cât vor liberalii. De asemenea, social-democraţii vor creşterea alocaţiilorCiteste pe larg

„De la 1 ianuarie şi pensii şi alocaţii, toate cresc de la 1 ianuarie, şi salariul minim. Şi aşa trebuie să se obişnuiască românii: de la 1 ianuarie, în fiecare an, veniturile acestora – pensii, alocaţii, salariul minim – cresc de la 1 ianuarie. Nu vom mai folosi aceste creşteriCiteste pe larg

Unul dintre concurenţi a declarat, pentru „Adevărul”, că are dubii serioase cu privire la organizarea concursului, care îl determine să considere că la mijloc este ceva necurat. Astfel, candidaţi care au obţinut la proba scrisă 50-60 de puncte, echivalentul notelor 5 şi 6, au fost declaraţi admişi, după ce auCiteste pe larg

Concret, în luna decembrie 2015, când CNPP a făcut primele plăţi pentru pensiile foştilor procurori şi judecători, pensia medie era de 9.216 lei, din care 1.970 de lei provenea din contributivitate şi o medie de 8.202 lei era plătită din bugetul de stat, adică din impozitele, taxele şi contribuţiile tuturorCiteste pe larg

„Autoritatea de Supraveghere Financiară va putea emite reglementări referitoare la toate aspectele privind înregistrarea, crearea, distribuţia, funcţionarea, supravegherea şi controlul produselor de pensii personale necesare bunei funcţionări a pieţei PEPP specificate în Regulamentul (UE) 2020/852”, se arată în proiectul de act normativ. Desemnarea A.S.F. ca autoritate competentă unică la nivelCiteste pe larg

Olguţa Vasilescu a declarat, în exclusivitate la România TV, că problema ridicării vârstei de pensionare se punea în jurul forurilor europene ăncă din vremea în care era ministru al Muncii, ideea fiind acum reluată odată cu venirea la guvernare a noii coaliţii. „Speranta de viata la barbati este de 71Citeste pe larg

Premierul Florin Cîţu a declarat că există grupuri de lucru privind sistemul de pensii, care trebuie reformat, dar încă nu s-au luat decizii concrete. Potrivit acestuia, acum nu se discută nici despre creşterea vârstei de pensionare, nici despre corelarea vârstei de pensionare cu creşterea speranţei de viaţă. În fine, primulCiteste pe larg

Cristina Elena Dinu #România, într-o cruntă austeritate! Pensii, salarii şi alocaţii #îngheţate ani buni de acum înainte, creşterea vârstei de #pensionare, majorarea unor taxe şi impozite şi implicit scăderea drastică a puterii de cumpărare. Asta ascunde, de fapt, #PNRR-ul guvernului de dreapta, care numai Plan de Redresare şi Rezilienţă nuCiteste pe larg