Directorul Organizației Mondiale a Sănătății a vorbit, marți, despre decizia unor țări de a relaxa măsurile împotriva Coronavirusului. Tedros Adhanom Ghebreyesus a atras atenția că este prematur ca națiunile să renunțe la a încerca să oprească transmiterea virusului. Oficialul spune că suntem încă departe de a declara victorie împotriva pandemieiCiteste pe larg

Noua Zeelandă intenţionează să interzică tinerilor să cumpere ţigări în timpul întregii lor vieţi viitoare, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere. Astfel, persoanele cu vârste de până la 14 ani în 2027 nu vor avea niciodată voie să cumpere ţigări niciodată în viaţa lor, în această ţară deCiteste pe larg

Un student palestinian din Fâşia Gaza a fost condamnat la închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Iaşi, care a întors astfel pedeapsa de 1 an şi 6 luni cu executare dictată în primă instanţă pentru distrugere în formă continuată, după ce s-a răzbunat pe un conaţional pentru că aCiteste pe larg

Guvernatorul ARBDD, Atena Groza, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că săptămâna aceasta, în timpul Colegiului ministerial, va propune Ministerului Mediului reorganizarea ARBDD. „În momentul de faţă, sunt multe direcţii cu atribuţii care se suprapun, iar cooperarea dintre ele este destul de rigidă. Aceste lucruri trebuie săCiteste pe larg

Logic, ar trebui să lămurim cine sunt „ăştia“ deoarece, în termenii unei teorii a conspiraţiei cât de cât logice, prima necunoscută s-a născut din dizolvarea sau diluarea sentimentului entuziast al apartenenţei iniţial-entuziaste la UE şi NATO. Există acum o senzaţie subterană şi indefinită că suntem lăsaţi baltă, răspunzând de altfelCiteste pe larg

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, susține că speranțele românilor în Europa au rămas la modelul Moș Crăciun: „Am privit Europa ca fiind un fel de Moș Crăciun care vine cu bani și noi trebuie numai să-i cheltuim. Acest model a rămas până astăzi”, anunță Mediafax, citat de stiripesurse.ro.Citeste pe larg