Autoritățile poloneze suspectează Germania că intenționeasă să recupereze ”cadoul” făcut Varșoviei de liderul sovietic Iosif Stalin, scrie comentatorul agenției RIA Novosti, Piotr Akopov. Este vorba despre teritoriile Sileziei, Pomeraniei, Brandenburgului și Prusiei, care au trecut în componența Poloniei după al Doilea Război Mondial, din ordinul lui Stalin. Varșovia crede că,Citeste pe larg

La doi ani și aproape o lună de la decretarea pandemiei și a stării de urgență, Ministerul Sănătății a decis să abroge Ordinul privind protocolul deceselor Covid. Anularea protocolului înseamnă că morții Covid nu vor mai fi tratați ca ciumați sau leproși, Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Tribunalul Bucureşti a admis miercuri cererea ASF de declanşare a procedurii falimentului City Insurance. Lichidator judiciar provizoriu a fost numit CITR Filiala Cluj SPRL, acesta urmând să fie confirmat la prima Adunare Generală a creditorilor. Contactaţi telefonic, reprezentanţii CITR au precizat că în termen de 90 de zile, începând deCiteste pe larg