Noi reguli pentru redeschiderea școlilor în format fizic în locul ratei de vaccinare de 60% a cadrelor didactice
Aproape 68%, reprezentând peste 2 milioane de copii din unităţile şcolare de stat şi private din România au revenit fizic la cursuri, astăzi, 8 noiembrie, după vacanţa de două săptămâni impusă din cauza creşterii alarmante a numărului de cazuri COVID-19. Totuși, decizia autorităţilor a stârnit nemulţumirea multor părinţi şi profesori.Citeste pe larg
Condiţia pusă de Cîţu pentru redeschiderea restaurantelor. Ce trebuie să facă patronii şi angajaţii
Premierul Florin Cîțu a spus că vaccinarea nu este obligatorie, însă le forțează mâna patronilor de restaurante să își vaccineze angajații! Șeful guvernului a vent cu o propunere către domeniul HoReCa, prin care patronii de restaurante să poată ține restaurantul deschis chiar și atunci când rata de infectare crește înCiteste pe larg
https://www.politiadefrontiera.ro/…/i-redeschiderea-liniei-…
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu https://www.politiadefrontiera.ro/…/i-redeschiderea-liniei-… În data de 15 martie 2021, în municipiul Călăraşi, zona Chiciu, în prezenţa conducerii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de politiadefrontiera.ro Redeschiderea liniei de tip ferry-boat pentru trecere a frontierei româno-bulgare, pe ruta Călărași-Silistra – Politia de Frontiera În data de 15 martieCiteste pe larg
PSD GiurgiuCristina Elena DinuReconstruirea podului de la #Grădiştea şi #redeschiderea liniei de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, cea mai…
PSD GiurgiuCristina Elena Dinu Reconstruirea podului de la #Grădiştea şi #redeschiderea liniei de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, cea mai veche cale ferată din România, reprezintă tema întrebă…rii pe care am adresat-o, recent, ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă. Reconstruirea podului de la Grădiştea, judeţul Giurgiu, situat între haltele Vidra și Grădiștea, la aproximativCiteste pe larg
Cum arată formularul de consimţământ al părinţilor pentru redeschiderea şcolilor. Documentul, publicat la miezul nopţii
Cu mai puțin de 12 ore înainte de întoarcerea elevilor în sălile de clasă, autoritățile au făcut noi modificări importante. Cum arată formularul de consimțământ al părinților pentru redeschiderea școlilor, schimbat și publicat aproape de miezul nopții. Cum arată formularul de consimţământ al părinţilor pentru redeschiderea şcolilor După ce păreauCiteste pe larg