Replică la un articol din Cotidianul.ro despre pensiile speciale.
În medie, din patru lei alocați unei pensii speciale, un leu este meritul magistratului sau procurorului, în timp ce trei lei sunt plătiți de la bugetul de stat, adică din buzunarul tuturor. Însă există și situații anormale, după cum a arătat Cotidianul, în care o pensie specială de peste 50.000 de lei să fie plătită integral din bugetul de stat, iar baza contributivă să fie zero lei.
Cheltuiala statului cu pensiile speciale a crescut cu 100 de milioane de lei în 2025, față de 2024, și a ajuns la peste 2,3 miliarde de lei.
Conform datelor de la Casa Națională de Pensii Publice solicitate de Cotidianul, cei 11.840 de pensionari care primesc indemnizația specială de serviciu, cum se numesc oficial pensiile speciale, au generat o cheltuială de 2,34 de miliarde de lei în 2025, în creștere de la 2,23 miliarde de lei în 2024.
„Precizăm că informațiile vizează exclusiv sistemul public de pensii și nu cuprind sistemele neintegrate sistemului public de pensii: Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a Ministerului Apărării Naționale, respectiv a Serviciului Român de Informații”, a transmis Casa Națională de Pensii Publice.

Pensiile speciale, între contribuție și bani de la buget. Pensie de 10.000 de euro, zero lei contribuție
Pensiile speciale sunt compuse din două surse de cheltuieli – cele bazate pe sumele suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, adică meritul pensionarilor în baza contribuțiilor realizate pe parcursul carierei la pilonul I, și cheltuielile suportate din bugetul de stat, componenta specială.
Din cele 2,34 miliarde de lei cheltuite pe pensiile speciale, doar 600 de milioane de lei sunt meritul pensionarilor. Restul banilor, aproape 75%, sunt cheltuieli de la bugetul de stat. Acestea sunt bazate pe legi cu caracter special. Printre privilegiați sunt diplomați, parlamentari, aviatori, procurori, judecători și foștii angajați de la Curtea de Conturi.
Însă sunt și cazuri, după cum a arătat Cotidianul, în care șase foști magistrați primesc o pensie specială de peste 10.000 de euro lunar. Însă au zero lei bază contributivă! Sunt pensii care variază de la 51.891 de lei până la 59.233 de lei.
Ca idee, costul cu pensiile speciale pentru cei mai puțin de 12.000 de beneficiari a fost mai mare decât costul tuturor pensiilor din județul Botoșani, care are 76.500 de pensionari.
Costul cu pensiile magistraților s-a dublat în cinci ani
Chiar dacă reforma pensiilor private va trece sau nu, cheltuielile statului cu pensiile speciale vor continua să crească. Diferența este că ele vor crește mai încet dacă reforma trece sau vor crește mai rapid dacă nu trece. Asta pentru că CCR a decis că pensiile speciale aflate în plată nu pot fi micșorate.
În urmă cu cinci ani, pensia medie a procurorilor și judecătorilor era de 19.800 de lei, iar de ea beneficiau 4.100 de persoane. Atunci statul cheltuia 900 de milioane de lei pe ele. Astăzi, pensia medie a depășit pragul de 25.000 de lei, iar numărul beneficiarilor a crescut la 5.800. Cheltuiala statului s-a dublat și a ajuns la 1,7 miliarde de lei.
Curtea Constituțională a României este așteptată să dea o soluție privind reforma pensiilor magistraților săptămâna viitoare, pe 11 februarie. Înalta Curte a contestat legea și spune că reforma ar anula pensia de serviciu . Dacă intră în vigoare, componenta plătită de la bugetul de stat ar fi mai mică decât cea contributivă, susțin magistrații. În același timp, Consiliul Superior al Magistraturii a spus că reforma pensiilor speciale, asumată prin PNRR, ar fi fost îndeplinită deja din anul 2023.
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a spus că această reformă nu este considerată a fi îndeplinită de către Comisia Europeană. Așa că România ar putea pierde cele 231 milioane de euro pentru că nu am promulgat legea până la 28 noiembrie 2025.
„Eu mă întreb dacă au bani să-și plătească utilitățile, acești șmecheri. Curtea Constituțională este de fapt stat în stat. Ce hotărăsc ei, nimeni nu are cum să le întoarcă hotărârile. Despre ce vorbim? Curtea Constituțională își face de cap, ăștia sunt oamenii. Ce fac ei de fapt, numiți politic acolo?”, spune revoltat un pensionar după ce a fost întrebat despre pensiile speciale.
EXCLUSIV România specialilor. Zero lei contribuție, dar pensie de peste 10.000 de euro pentru șase foști magistrați
Comentariu, Claudiu Marin
Drept la replică
DGASPC Giurgiu solicită ziarului nostru un drept la replică aberant punându-și în acest mod cenușă în cap! Din ciclul: „Dacă tăceai, filosof rămâneai!”

În urma unui material preluat de ziarul nostru din presa națională despre cazul a opt copii de la o casă de tip familial ce au fost confirmați cu gripă de tip A, am primit la redacție din partea DGASPC, un drept la replică, care conform Deciziei 220/2011 ( în speță, Art. 51), nu are legitimitatea […]
Articolul DGASPC Giurgiu solicită ziarului nostru un drept la replică aberant punându-și în acest mod cenușă în cap! Din ciclul: „Dacă tăceai, filosof rămâneai!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Drept la replică
Replică: Cum să induci în eroare cetățenii, susținând un demers ilegal!
Drept la replică al fostului primar Nicolae Barbu privind acuzațiile referitoare la un eventual amestec al său în vânzarea terenului pe care s-ar dori construirea unui incinerator

Catre: Publicația Jurnal Giurgiuvean În atenția: d-lui director Florian TINCU Spre informare și publicare următorul DREPT LA REPLICĂ, adresat conducerii publicației Jurnalgiurgiuvean.ro. În publicatia Jurnal Giurgiuvean, varianta online ”Jurnalgiurgiuvean.ro” de joi, 05.10.2023,a fost publicat, sub semnătura “(Jurnal), Sursa: Știri pe surse”articolul: “Date de ultimă oră […]
Articolul Drept la replică al fostului primar Nicolae Barbu privind acuzațiile referitoare la un eventual amestec al său în vânzarea terenului pe care s-ar dori construirea unui incinerator apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Primarul comunei Vedea, Marian ȚAGA, dă un drept la replică președintelui social democraților din localitate, ce tocmai l-a reclamat PRO Tv-ului…!

Relocarea elevilor Școlii ”Apostol Arsache” din comuna Vedea, acum, la început de an școlar, în câteva containere de tip sală de curs, de către Primăria localității, l-a inflamat pe președintele PSD Vedea, care a făcut o serie de sesizări chiar și postului de televiziune PRO TV, opunându-se acestei măsuri, justificând riscul de a se întârzia […]
Articolul Primarul comunei Vedea, Marian ȚAGA, dă un drept la replică președintelui social democraților din localitate, ce tocmai l-a reclamat PRO Tv-ului…! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Prefectul Florentina Stănculescu, replică dură pentru Dumitru Beianu: Ineficiența activității dvs. este evidentă, deși încercați din răsputeri să acuzați alte persoane pentru a vă ascunde eșecurile!
APA SERVICE – DREPT LA REPLICĂ! Pentru corecta informare a opiniei publice…

Pentru corecta informare a opiniei publice, referitor la noul tarif pentru apă și apă uzată, SC APA SERVICE SA GIURGIU prezintă următorul drept la replică: SC APA SERVICE GIURGIU a luat la cunoștință de conținutul unor publicații în spațiul public, unde se specifică faptul că ”prețul apei aproape se DUBLEAZĂ”, afirmație pe care o […]











Autorul articolului nu stie să explice că toți pensionarii speciali platesc CASS sau CIBS pentru pensie in valoare de 25% din veniturile salariale brute din intreaga activitate, dar pensiile lor sunt calculate contributiv numai după ce implinesc varsta de 65 ani, cazul pensiilor speciale platite prin CNPP , si niciodată, in cazul pensiilor militare platite prin Casele de Pensii Sectoriale ale MApN, MAI și SRI.
Paradoxul este că magistrații primesc intreaga pensie de la bugetul de stat, până la vârsta de 65 de ani, deși nu plătesc niciun leu contribuție la bugetul de stat iar pensia contributivă pe care o primesc după 65 de ani este completată pană la cuantumul special tot din bugetut de stat.
In schimb, cei aproape 200 000 de pensionari militari platesc contribuție pentru pensie, 25% DIN SOLDELE BRUTE, numită CIBS(contribuție individuală la bugetul de stat), niciodată evidențiată statistic, și primesc pensii militare integral de la bugetul de stat Militarii nu primesc pensii de la BASS.
Este regretabilă confuzia care se face in media că militarii nu contribuie deloc pentru pensiile militare pe care le primesc.
In concluzie, sumele alocate pentru pensiile magistarților de la bugetul de stat sunt in prezent mai mari decît sumele alocate de la BASS, pentru că foarte mulți magstrați pensionari nu au ajuns la vîrsta de 65 de ani
Este corectă intentia guvernului de a duce varsta de pensionare a magistraților cît mai aproape de 65 de ani, pentru a reduce cheltuielile de la buget cu pensiile lor.