„În discursul susținut în aprilie în Parlamentul României, domnul președinte Volodimir Zelenski ne-a promis că va proteja minoritatea românească din Ucraina și că va promova dialogul cu țara noastră în chestiunile privind minoritatea românească. Ulterior, președintele ucrainean m-a asigurat chiar în timpul vizitei pe care am făcut-o la Kiev căCiteste pe larg

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă conţine o reformă fiscală care vizează o analiză a regimului fiscal, în scopul revizuirii unor impozite, a declarat, joi seara, la Antena 3, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, care a dat asigurări că „nu va fi absolut nicio taxă în 2022”, citează Agerpres. „Există oCiteste pe larg

„Curtea Constituţională nu reprezintă România în relaţia cu Uniunea Europeană. Comunicatul CCR publicat pe site-ul instituţiei în data de 23 decembrie, cu referire la ultima decizie CJUE, e nul juridic si nu are niciun efect juridic obligatoriu pentru nicio autoritate a statului român sau pentru vreun cetăţean! Comunicatul de presăCiteste pe larg